Periscop local - Vârşeţ

Poetul Đorđe Nešić, laureat al premiului din acest an

Poetul Đorđe Nešić, laureat al premiului din acest an

Conform informațiilor primite de la autoguvernarea locală din Vârșeț, săptămâna trecută, comunitatea sârbească din România a celebrat, la Baziaș, sărbătoarea zilei Schimbării la Față.

Cu această ocazie, s-a acordat tradiționalul premiu ,,Marea Cartă Baziaș” pentru întreaga operă poetică și literară. Câștigătorul din acest an al prestigiosului premiu, cel de-al 30-lea, este poetul sârb din Croația, Đorđe Nešić. Orașul Vârșeț este sponsorul premiului și singurul oraș din Serbia care susține cultura și literatura sârbă a minorității naționale sârbe din România în acest mod. Premiul este oferit tradițional la Baziaș, lângă Dunăre, în apropiere de mănăstirea sârbească care, conform tradiției, a fost ctitorită de Sfântul Sava în 1225. Astfel, mănăstirea poartă numele „Înălțarea Domnului, Sfânta Familie Sava”.

După slujba divină ținută în fața mănăstirii, în prezența unui mare număr de sârbi din România, premiul a fost înmânat solemn lui Nešić. La decernarea premiului au fost prezenți clerici și reprezentanți ai patru mănăstiri sârbești din România, precum și consulul general al Republicii Serbia la Timișoara, Vladan Tadić. Premiul a fost înmânat de președintele Uniunii Sârbilor din România și deputat în Parlamentul României, Ognjan Krstić. În numele orașului Vârșeț, la decernarea premiului au fost prezenți membrii în Consiliul Executiv al orașului Vârșeț, dr. Traian Căcina, responsabil pentru cultură, și Slobodan Jovanov, responsabil pentru protecția mediului.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 26 august