Lumea femeii

Printre laureații festivalului de la Satu Nou

Printre laureații festivalului de la Satu Nou

La ediția din acest an a Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina, R. Serbia, care a avut loc la Satu Nou, am avut prilejul să ne delectăm, timp de patru seri, cu un program calitativ cu numeroși participanți. În partea competitivă am admirat un număr însemnat de tineri, iar o surpriză plăcută a fost prestația talentatei Ana Maria.

Această tânără, care pentru prima dată a urcat pe scena acestui festival, a reușit să cucerească, în aceeași măsură, și juriul și publicul. La numai 16 ani, eleva Școlii Medii de Muzică ,,Jovan Bandur” din Panciova, Ana Maria Mladen din Satu Nou, a reușit să ne încânte prin talentul și abnegația interpretării la tambură. Un instrument nu atât de folosit, dar care în mâinile acestei tinere a prins viață, iar sunetele produse au atins sufletul ascultătorilor. În urma decernării premiului am rugat-o să ne dea o declarație, o impresie despre participarea sa:

-De 8 ani cânt la tambură, iar de la vârsta de 9 ani particip la competițiile școlare și am cucerit numeroase premii. Am reușit să mă plasez și la competițiile republicane, fapt cu care mă mândresc. Sunt foarte mulțumită și mândră de prezentarea mea și succesul obținut la acest festival. Consider că interpretarea mea a fost una reușită – declară interlocutoarea.
De ce tocmai acest instrument, a fost întrebarea la care Ana Maria a răspuns că l-a îndrăgit de mică. Îi place să asculte cântece interpretate de tamburași, în casa lor acest gen de muzică fiind des ascultat. Așa s-a născut și marea ei dragoste pentru tambură. Și străbunicul mamei ei a cântat la tambură. În timpul liber, Ana Maria ascută muzică pop, dar îi place și muzica populară tradițională, piese pe care și singură le interpretează. Pe viitor planifică să se înscrie la Academia de Muzică, profilul tambura.

Teodora SMOLEAN

integral îl puteți citi în numărul 40 din 1 octombrie