Periscop local - Panciova

Promovarea folclorului românesc dincolo de graniță

Promovarea folclorului românesc dincolo de graniță

În perioada 28-30 iulie a fost marcată cea de-a XII-a ediție a Zilelor Orașului Deta. Cu acest prilej, pe 30 iulie, Societatea Cultural-Artistică „Veselia” din Glogoni, împreună cu soliști vocali din țara noastră, a susțin un mini concert.

După cum aflăm de la Dorel Marianu, dirijor al Orchestrei SCA „Veselia” și manager pentru relații publice al societății amintite, activiștii culturali din Glogoni au o colaborare cu organizatorii Zilelor Orașului Deta care durează de cca zece ani. Astfel, glogonenii au fost oaspeți la aproape toate edițiile Zilelor Orașului Deta. Dorel Marianu ne dezvăluie că SCA „Veselia” s-a prezentat la evenimentul amintit la invitația primarului orașului Deta, Petru Roman, și a directoarei Casei de Cultură din Deta, Diana Božić.

Anul acesta, activiștii culturali s-au prezentat cu un program bogat, pe scenă urcând și soliști vocali din mai multe sate românești din Serbia. Publicul s-a delectat de vocea splendidă a solistei vocale Milica Nikolić din Doloave, Cristinei Mic din Satu Nou și a lui Constantin Dehelean din Ovcea. Fiecare solist vocal a interpretat câte două cântece, fiind acompaniați de către Orchestra SCA „Veselia” din Glogoni.

Pentru a doua oară, împreună cu SCA „Veselia” din Glogoni, s-a prezentat și Victoria Ion din Satu Nou. Fetița a cântat două cântece și a recitat o poezie tradițională din Satu Nou, pe care a învățat-o bunica sa.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 12 august