Realizări în limitele posibilităților

Săptămâna trecută, am stat de vorbă cu Viorel Bălăgean, președintele Consiliului Comunității Locale Coștei, pentru a afla ce au realizat pe parcursul anului lăsat în urmă, respectiv, care le sunt planurile pentru anul în curs.

Iată ce ne-a mărturisit:

Pe parcursul anului 2022, am desfășurat mai multe activități. Voi încerca să le enumăr pe cele mai importante. Încă de la începutul anului am depus cerere la Asociația Luptătorilor a orașului Vârșeț pentru repararea monumentelor de la „Moara Mică” – parcul nostru național, care se află sub protecția statului și care ar putea deveni o adevărată atracție turistică. O altă cerere deosebit de importantă pe care am depus-o la primăria orașului, se referă la reamenajarea completă a Căminului Tineretului, unde va fi sediul asociației femeilor, care sperăm să se înregistreze pe parcursul anului acesta și să-și înceapă activitatea.

În luna februarie, am decernat pachete pentru consătenii care fac parte din categoria socială vulnerabilă. Am depus cerere și pentru o fântănă publică, aceasta va fi amplasată la terenul de minifotbal, în partea de sat numită Cureche. Acest proiect s-a realizat într-un timp record, adică pe 22 martie. La 1 martie, comisia responsabilă pentru iluminatul public și repararea acestuia prin sat, a constata că totul funcționează așa cum trebuie. Tot în luna martie am depus cerere pentru repararea drumurilor și canalelor prin sat și pentru drumurile de acces spre „Moara Mică.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 57 din 4 februarie