Reflecţii

Retrospectiva activităților pe anul 2021 și planurile de viitor

Retrospectiva activităților pe anul 2021 și planurile de viitor

La început de an, am stat de vorbă cu Ionel Omoran, președintele Mișcării Naționl-Creștine, care ne-a făcut o retrospectivă a activităților acestei organizații realizate în anul lăsat în urmă și ne-a prezentat unele dintre planurile de viitor: „Pe parcursul anului 2021, am desfășurat mai mult activități. Conform tradiției, în fiecare an pregătim un spectacol de teatru. Spectacolul de anul trecut l-am filmat și transmis on-line, din cauza situației epidemiologice. Nu l-am prezentat în cadrul „Zilelelor de Teatru” și nici nu ne vom prezenta, atâta timp cât trupa de teatru din Straja nu va avea un reprezentat în cadrul Uniunii. De Paști, am organizat ediția a V-a a concursului de ciocnit ouă „Cel mai tare ou din Straja”. S-au decernat premii, iar fiecare copil din sat care merge la școală, a primit ouă de ciocolată. Am marcat nedeia satului în mod festiv. Am avut ca oaspeți Orchestra „Bravo” care a susținut un concert de 3-4 ore în centrul satului, în faţa unui număr mare de spectatori. De Crăciun, am ajuns la ediția a IX-a a tradiționalului concert de colinde pe care îl organizăm în biserica din Straja, dar în ultimii doi ani, din cauza pandemiei, am fost nevoiți să marcăm marea sărbătoare mai diferit. Am mers din casă în casă la copiii satului spre a le face cadou un pachețel. Cei care au dorit, ne-au recitat poezii și s-au fotografiat cu Moș Crăciun. Anul acesta ne dorim să organizăm mult mai multe manifestări.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 1 din 8 ianuarie 2022