Cultură

Revenim la tradiţii

Revenim la tradiţii

Începutul primăverii este anunțat în diferite moduri. În dezvoltarea culturală a românilor din estul Serbiei a existat o discontinuitate, pentru că s-a menţinut doar tradiția orală, atestările nefiind păstrate. Legendele în legătură cu sosirea primăverii, care s-au păstrat de-a lungul anilor, coincid parţial cu interpretările acestei sărbători.

Acesta este motivul pentru care sosirea primăverii nu a fost marcată conform tradiţiei milenare şi nu a fost evocat acel obicei frumos numit Mărţişorul. Anul acesta, la biroul din Kučevo al Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, Mărţişorul a fost sărbătorit pentru prima dată. Organizatorul manifestării a fost Asociaţia ,,Valea Daisi” al cărei preşedinte este Slađan Marjanović. El a anunţat că acest eveniment va deveni tradiţional, fapt ce a fost salutat cu aplauze de către numerosul public care a venit din localităţile Majdanpek, Golubac, Ćuprija, Petrovac, Svilajnac, Kučevo etc şi a umplut sala până la refuz.

Evenimentul a fost onorat de prezenţa preşedintelui Consiliului Executiv al CNMNR, Daniel Magdu, a vicepreşedinţilor Jasmina Glišić şi Stevan Mihailov, precum şi a Marianei Stratulat, director al Casei de Presă şi Editură ,,Libertatea” din Panciova.

Daniel Magdu a menţionat următoarele: ,,Mă bucur că de fiecare dată când vin aici văd tot mai multă lume. Aceasta este o dovadă că ceea ce facem, facem bine şi că activităţile noastre dau rezultatele dorite. Suntem români de ambele părţi ale Dunării. De data aceasta am făcut un pas înainte, astfel că pe lângă membrii Consiliului şi ai departamentelor, avem şi un vicepreşedinte din zona voastră, pe doamna dr. Jasmina Glišić. Legăturile dintre noi au devenit mai puternice”, a concluzionat Daniel Magdu.

Despre buna colaborare a vorbit şi Mariana Stratulat, prin a cărei numire în funcţia de director s-au deschis porţile ,,Libertăţii” şi pentru cititorii din această parte a Serbiei, având în vedere că în fiecare săptămână ,,Libertatea” ajunge şi la cititorii de peste Dunăre.

Mariana Stratulat a subliniat că pentru prima dată în istorie ,,Libertatea” are un corespondent oficial din Serbia de Est, astfel că evenimentele importante care se petrec aici sunt consemnate şi în ziar. Pe fondul acestei colaborări, a acordat doamnei dr. Jasmina Glišić o diplomă de gratitudine cu dorinţa ca această colaborare să continue.

Dr. Ivica Glišić, preşedintele Forumului European pentru Istorie şi Cultură, membru merituos al comunităţii, a vorbit despre succesele acestei asociaţii din ultima perioadă şi a pus în lumină manifestările care au fost organizate şi succesul pe care l-au avut la alegerile pentru CNMNR. Comunitatea românească trebuie să coopereze strâns, pentru că are aceleași probleme în ceea ce privește educația, scăderea numărului de copii şi emigrarea în masă în străinătate, pe fondul căreia satele rămân pustii.

Jasmina GLIŠIĆ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 62 din 11 martie