Periscop local - Alibunar

S-a marcat sărbătoarea şcolară – Ziua Sfântului Sava

S-a marcat sărbătoarea şcolară – Ziua Sfântului Sava

În cinstea primului arhiepiscop sârb, ctitor al şcolilor din Serbia, vineri, 27 ianuarie, la Şcoala Elementară ,,2 Octombrie” din Nicolinţ, a fost marcată Ziua spiritualităţii – sărbătoarea şcolară dedicată Sfântului Sava, una din cele mai mari sărbători ale poporului sârb.

Cu această ocazie, elevii instruiţi de cadrele didactice au pregătit un program festiv închinat celebrării personalităţii spirituale a Sfântului Sava, ocrotitorul şcolilor. În mod tradiţional, s-a procedat la tăierea colacului, slujba reliogioasă fiind oficiată de Pr. Prot. Manuel Ianeş, parohul Bisericii Ortodoxe Române din Nicolinţ, iar apoi a fost intonat imnul Sfântul Sava de către corul şcolii condus de prof. Leri Mengher.

În continuare, elevul Mihai Dalja a prezentat în format PowerPoint prin intermediul tablei interactive, o scurtă biografie a lui Rastko Nemanjić, care mai târziu a devenit monah, iar apoi, elevii de la ciclul I-IV au evoluat cu un recital de poezii închinat Sfântului Sava. Programul a continuat cu o scenetă pregătită de elevii de la ciclul V-VIII, evocând importanţa păstrării spiritualităţii de către poporul sârb pe parcursul veacurilor. Elevii care au participat la realizarea acestui program festiv au fost instruiţi de cadrele didactice ale şcolii: prof. Leri Mengher, prof. Rodica Almăjan, prof. Ana Meda şi prof. Monica Stanciu.

Ion MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 57 din 4 februarie