Spiritualitate

Sfinţirea temeliei casei parohiale

Sfinţirea temeliei casei parohiale

În data de 7 aprilie, în prezența credincioșilor, Înaltpreasfințitul Episcop Nikanor al Banatului a efectuat o vizită la Biserica Ortodoxă Sârbă ,,Buna Vestire” din Alibunar.

După săvârșirea Sfintei și Dumnezeiești Liturghii de către Preotul Dragan Vrhovac, care a recitat Apostolul referitor la ziua în care Sfântul Arhanghel Gavriil i s-a arătat Maicii Domnului și i-a vestit minunata veste că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii noastre, Iisus Hristos, pentru a salva neamul omenesc de la moarte, a avut loc ceremonia de sfințire a temeliei casei parohiale, ce urmează să fie construită în curtea bisericii respective.

Episcopul Nikanor și-a exprimat bucuria pentru relațiile armonioase și cooperarea dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Ortodoxă Sârbă din Alibunar. De asemenea, a predicat credincioșilor despre dragostea lui Dumnezeu pentru omenire și i-a îndemnat să se roage pentru încetarea vărsării de sânge frățești și pentru toate suferințele din lume.

Articolul îl puteți citi în numărul 15 din 13 aprilie