Spectacol de Crăciun prezentat de elevi

Programul cultural dedicat luminoasei sărbători a Crăciunului a fost prezentat miercuri, 18 decembrie, pe scena Căminului Cultural din Nicolinț, de către elevii instruiți de cadrele didactice ale Școlii Elementare „2 Octombrie” din Nicolinț.

„Așa s-a pomenit din moși-strămoși, ca-n serile lui decembrie nu numai natura să îmbrace haină nouă, ci și sufletele oamenilor. Se apropie Crăciunul, o sărbătoare care trezește bucuria copilăriei. De douăzeci de veacuri, simfonia divină a cetelor îngerești, împreună cu cântarea păstorilor, se reactualizează în fiecare an de către micuții colindători, care, în liniștea nopții sfinte, cu glasurile lor neprihănite, pline de armonie și prospețime sufletească, vestesc Nașterea Mântuitorului, Iisus Hristos.” (fragment din mesajul adresat spectatorilor prezenți la spectacol).

Programul a început cu evoluția celor mici de la grădiniță, care, instruiți de educatoarea Speranța Mengher, au interpretat cântece dedicate sfintelor sărbători.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 52 din 28 decembrie- 4 ianuarie 2025