Sprijin din partea statului român pentru elevii Școlii „Sfântul Gheorghe”

Școala Elementară „Sfântul Gheorghe” din Uzdin a fost, pe data de 17 decembrie, gazda unei vizite oficiale din partea reprezentanților Consulatului General al României din Vârșeț, delegație din care au făcut parte Anca Corfu, consul general al României la Vârșeț, Daniel Bala, ministru-consilier al Consulatului General al României la Vârșeț, precum și Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al CNMNR.

Evenimentul a evidențiat sprijinul constant acordat comunității românești din Voivodina și, în mod special, educației în limba română.Cu acest prilej, elevii școlii au primit ghiozdane echipate cu rechizite școlare, oferite de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, ca expresie a solidarității și grijii față de copiii români din afara granițelor. Darurile au fost primite cu emoție și bucurie, având o semnificație aparte pentru întreaga comunitate școlară.

În cadrul întâlnirii, reprezentanții Consulatului au transmis mesaje de susținere și apreciere pentru eforturile depuse de cadrele didactice în păstrarea limbii, culturii și identității românești. La rândul său, Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al CNMNR, a subliniat importanța sprijinului instituțional constant:
„Astfel de acțiuni confirmă faptul că educația în limba română și susținerea copiilor noștri rămân priorități esențiale. Este o responsabilitate comună să asigurăm continuitatea identității românești în comunitățile noastre.”
Mulțumirile pentru acest gest au fost transmise, în numele școlii, de către prof. Aneta Măran Miclea, care a evidențiat valoarea sprijinului primit: „Mulțumim din suflet pentru această frumoasă dovadă de grijă, solidaritate și iubire față de copiii noștri și față de identitatea românească.”

Vizita oficială rămâne un reper important pentru comunitatea românească din Uzdin, reafirmând legătura puternică dintre românii din Serbia și patria mamă. Prin asemenea gesturi concrete, sprijinul pentru educație și identitate dobândește sens și continuitate, oferind copiilor încredere, speranță și motivație pentru viitor.

Virginia PUIA

Articolul îl puteți citi în numărul 52 din 27 decembrie 2025 – 3 ianuarie 2026