Reflecţii

Stefan Milošević: Interesul pentru limba română mi l-a trezit mătușa mea

Stefan Milošević: Interesul pentru limba română mi l-a trezit mătușa mea

Stefan ne-a mărturisit că mătușa lui, care ia și trezit curiozitatea să învețe limba română, l-a îndemnat să înscrie Departamentul de Limba și Literatura Română la Facultatea de Filosofie. „Limba română îmi este foarte interesantă. Examenul de admitere nu a fost prea greu, de altfel, îmi merg limbile, astfel că am ajuns să îndrăgesc foarte mult limba română și, totodată, studiez și limba italiană, ambele fiind foarte frumoase, sunt două limbi foarte melodice și nu regret deloc că am m-am înscris la acest departament”, povestește Stefan.

„Limba română îmi este foarte interesantă. Examenul de admitere nu a fost prea greu, de altfel, îmi merg limbile, astfel că am ajuns să îndrăgesc foarte mult limba română și, totodată, studiez și limba italiană, ambele fiind foarte frumoase, sunt două limbi foarte melodice și nu regret deloc că am m-am înscris la acest departament”, povestește Stefan. La întrebarea ce îl atrage cel mai mult, când vine vorba de cultura românească, Stefan ne-a declarat că muzica îl atrage mai întâi, la toate limbile care îi plac, așa s-a petrecut și cu limba română. „Încă dinainte de a îmi începe etapa studenției, am auzit câteva cântece în limba română, iar odată ce am devenit student, am început să-mi lărgesc orizonturile. Piesa muzicală

«Dragostea din tei» cântată de trupa O-Zone, care a devenit planetar de populară este aceea de la care a pornit totul. Astăzi ascult și trupe românești de rap, pop, dar și muzica populară românească. Cel mai mult îmi place coverul la renumita melodie «Constantine, Constantine» în stil de rock”, ne-a mărturisit Stefan.
În urmă cu aproximativ o lună, Stefan a participat la ediția a treia a Concursului Internațional de Ortografie – Dictare în limba română, fiind instruit de conf. dr. Sorin Daniel Vintilă.

„Noi am participat pentru prima dată la acest concurs, și poate rău am făcut că nu am participat și în anii precedenți, din păcăte, nu am îndemnat studenții. Însă, și acest concurs abia anul acesta a devenit mai faimos, pentru că a început să strângă studenți cam din toată lumea. Totuși, e bine că am ajuns și noi acolo. Concursul este organizat de câțiva colegii de-ai mei, inimoși, de la lectoratele din Turcia, Statele Unite ale Americii (din Arizona, să fim preciși), din Republica Cehă, Israel, Macedonia de Nord și România. Concurenții au participat la mai multe niveluri, și anume: nivelul A1-A2, nivelul B1-B2 și anul pregătitor.

Carmen Sabina OALGE ADAMOVICI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 26 din 1 iulie