Reportaj

Susținerea identității lingvistice și culturale a românilor de pretutindeni

Susținerea identității lingvistice și culturale a românilor de pretutindeni

Începând cu data de 3 iulie şi până la finele lunii august, aproximativ 5 000 de elevi, studenți și tineri din comunitățile istorice și din diaspora, au fost așteptați în șase centre de agrement din România, unde au avut (şi vor avea!) parte de momente de neuitat cu ajutorul profesorilor și voluntarilor, prin participarea la diverse activități și ateliere dedicate aprofundării cunoştinţelor de limba română, cât și a celor de cultură și istorie a României, la cea de-a XIV-a ediție a programului de Tabere „ARC”, organizată de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Agenția Națională pentru Sport.

Tabăra a fost un exemplu de bună organizare și ospitalitate autentică. Fiecare detaliu a fost pus la punct cu grijă: condițiile excelente de cazare, mâncarea delicioasă și variată, și nu în ultimul rând, personalul foarte amabil și dedicat. Activitățile propuse au fost variate și bine gândite, oferind copiilor ocazia de a-și aprofunda cunoștințele de limba română și istorie, dar și de a-și demonstra și dezvolta talentele în muzică, sport și arte plastice. Fiecare zi a fost o nouă aventură, o nouă lecție, o nouă descoperire.
Mulţumim Guvernului României, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, domnului Secretar de stat Florin Cârciu, Ambasadei României la Belgrad, Consulatului General al României la Vârşeţ, pentru această oportunitate.

Sulina – oraşul cu legende şi poveşti

Aşezat într-un cadru de vis, între apele Dunării și Mării Negre, la doar 1 km de plaja, cu cel mai fin nisip de pe litoralul românesc şi cel mai fascinant apus de soare, „orașul-bijuterie” Sulina, în amiaza zilei de luni, 23 iulie, şi-a deschis larg porţile sufletului pentru a-i primi pe noii vizitatori, adică pe tinerii români din Serbia, Italia şi Ucraina, care au poposit acolo în ultima săptămână a luni august, cu scopul de a construi punți, clădi legături și îmbrățișa diversitatea culturală.

Am făcut parte din grupul care i-a însoţit pe cei 82 de copii din Serbia, alături de dr. Traian Căcina, prof. Aleksandra Glavonić, Vanesa Vinu, Traian Mohan, Valentina Veselinov, prof. Sanela Raša Jevtić şi învăţătoarea Viorica Nan Bezbradica. Emoţiile de la începutul călătoriei, în final, s-au transformat în trăiri şi uimiri, care cu greu pot fi descrise prin cuvinte.

Dar, să începem de la început! Marea aventură a început în ziua de duminică, 23 iulie, când la parcarea din faţa Centrului „Millennium” din Vârşeţ, ne-au aşteptat două autocare mari şi confortabile. Domnul Daniel Bala, ministru consilier la Consulatul General al României la Vârşeţ, ne-a urat gânduri bune la plecare, iar pe tot parcursul călătoriei era cu gândul alături de noi, ne-a sunat zilnic să verifice dacă totul decurge conform planului. Domnul Bala ne-a întâmpinat şi la reîntoarcere, fapt pentru care îi mulţumim şi pe această cale.

Mariana STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 32 din 12 august