Galaxia „Gutenberg” Arad s-a aflat în ceremonial (Tipografia Gutenberg la 75 de ani, Revista Gutenberg la 15 ani, Salon de presă culturală – 10 ani), prilejuit de Gala Excelenței, ediția a V-a (pentru celebrarea tipăriturilor din anul 2022).
A fost evenimentul care a reunit creatori de frumos, jurnaliști, cadre didactice, universitari, istorici, arhiviști, scriitori în grai sau slujitori ai penei literare, artiști vocali, în stil popular sau folk liric, debutanți.
Sub lumina răspândită de veacuri a patronului spiritual, Gutenberg (625 de la naștere, 555 de ani de la moarte), Gala Excelenței Gutenberg Arad a răspândit lumina lină sub (încă) Luna Marilor Clasici ai Literaturii române, în sensul că au fost evocate pasaje din opere, dar s-a intonat și Hora Unirii Principatelor Române de către selecta adunare.
Dar Gutenberg (care și-a preluat numele, cel al mamei și al satului de proveniență, însemnând „Ion, omul de la Munte”) a oblăduit, străluminând, toate pragurile gândite a servi unui adevărat jubileu. Astfel, au fost vernisate două expoziții: Stand de carte Gutenberg cu ofertă gratuită (ediția a doua) și Foto colaj de la primul Salon Gutenberg (2013, de la Galeriile Turnul de Apă). Au urmat momente de lansare de carte Gutenberg și nu numai, în semnătura autorilor: Virgiliu Jireghie, Adina Matei, Julia Mihaéla Birta, Livia Ciupav, precum și un CD muzical (Eugenia Ponta Pete).
Prezentarea conținutului ultimei ediții Gutenberg din decembrie a fost făcută în lectura redactorului șef-adjunct Carina A. Baba, (sunt demne de consemnat: conținut: 112 pagini, generice consistente: Arad – documentar, Idei și opinii, Podium literar, Diaspora la Salon, Recenzii și lecturi în literaturi, Eseuri, La o ceașcă de cafea, duminica, Aria diversitas ș.a., precum și un sumar al totalurilor, vreme de cincisprezece ani, peste trei mii de materiale publicitate cu tot atâția semnatari, mulțumiri!).
Facem mențiunea că revista Gutenberg se tipărește gratuit la Tipografia eponimă și se distribuie gratuit, iar colaboratorii sunt răspândiți la antipozi: Australia, Austria, America, Italia, Spania, Serbia, Macedonia etc., iar aria local-românească cuprinde toată țara.
Prezentarea noilor membri ai grupării mozaic arădean Salon Gutenberg a fost un moment cât o punte între generații (Mădălina Cazan, 15 ani, clasa a IX-a, la un prestigios Colegiu arădean, „Moise Nicoară” și Marius Brașai, cunoscut scriitor în grai, care au citit din creațiile recente).
Un metaforic altar, format din candele arzânde, reprezentând evenimentele marcante, a așternut, ca un „soare-răsare”, emulații și senzații de bucurie și împlinire, în străfunduri de suflet, participanților, ca un răspuns ideatic la copertele de revistă 2022, roșu, galben, purpuriu, albastru.
Florica R. CÂNDEA și Carina A. BABA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 58 din 11 februarie