Periscop local - Vârşeţ

Un eveniment de mare încărcătură sufletească

Un eveniment de mare încărcătură sufletească

Săptămâna trecută, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcop al Daciei Felix, a oficiat Sfânta Liturghie la Biserica Ortodoxă Română „Sf. M. Mc. Gheorghe” din Vlaicovăț, împreună cu Părintele Paroh Gheorghe Dolingă și alți clerici și parohi.

La început, în fața bisericii, Preasfințitul Părinte Ieronim a fost întâmpinat de Fanfara „Progresul” din localitate, care a interpretat un marș și melodia „La mulți ani”. Cei patru copii, Dorian Muntean, Lionel Roman, Luca Gerfi și Andrea Benca, îmbrăcați în portul popular românesc, care au fost în fața bisericii, i-au dăruit tradiționala pâine și sare, precum și un buchet de flori.

Înainte de a începe Sfânta Liturghie, pe sfânta masă a fost pus un Antimis nou, adus de Preasfințitul Părinte Ieronim. După aceea a urmat Sfânta Liturghie, care a fost însoțită de căntări ale corurilor din parohiile din Vlaicovăț, Voivodinți, Mesici, Vârșeț, Râtișor și Seleuș. În cadrul slujbei, Părintele Episcop l-a hirotonisit duhovnic pe Părintele Claudiu Saghin de la parohia Jamu Mic.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 16 martie