Serbia
17
clear sky

Unicul reprezentant al tradițiilor românești

Pe 8 octombrie, Gornji Milanovac a fost centrul celor mai bune grupuri vocale și de dansatori, precum și a interpreților de muzică populară. Participanții la ediția a 50-a, jubiliară, a Întrunirii de Creativitate Populară au fost selectați la trecerile în revistă care au avut loc de-a lungul anului. Printre cei 30 de reprezentanți ai patrimoniului tradițional a fost și Societatea Cultural – Artistică „Veselia” din Glogoni.

La eveniment au fost prezentate tradițiile populare din mai multe regiuni din țară, iar SCA „Veselia” din Glogoni s-a evidențiat prin faptul că a urcat pe scenă cu o coregrafie de dansuri românești. S-au prezentat cu dansuri românești din Ardeal, coordonatorul artistic fiind Ljiljana Trajković.
Dirijorul Orchestrei SCA „Veselia” și managerul de relații publice al acestei societăți, Dorel Marianu, ne spune că accentul a fost pus pe dansuri și cântece tradiționale. Ansamblurile care au prezentat tradițiile sârbești au dansat în semicerc și au fost acompaniate doar de un interpret la fluier sau la cimpoi.
„Când au aflat organizatorii că noi interpretăm dansuri românești, ne-au permis să dansăm coregrafia noastră, în perechi. Noi am fost unicii care am avut orchestra care a acompaniat dansatorii formată din saxofon, fluier, acordeon, chitară bass acustică și două chitare acustice”, afirmă dânsul.
Trecerea în revistă nu a avut caracter competitiv. Fiecare participant a primit o mențiune. Pe parcursul anului, Societatea Cultural – Artistică „Veselia” din Glogoni a prezentat cu mândrie patrimoniul cultural românesc atât la evenimentele organizate în țară, cât și la cele în România. Până la sfârșitul anului planifică să aibă încă două prezentări. Se pregătesc pentru participarea la evenimentele care vor avea loc în decembrie la Ghilad și la Sân-Ianăș.


Sanela CRĂINEAN