Universul nostru interior – locul în care ia naștere scânteia creației

Despre interlocutoarea noastră de săptămâna aceasta, prietenii, colaboratorii și cunoscuții spun că este agreabilă, conștiincioasă, sensibilă, imaginativă, creativă, perseverentă, uneori prea stăruitoare, perspicace, cu spirit de echipă, fapt de care am avut prilejul să ne convingem și noi, cu prilejul expozițiilor organizate la Vârșeț. Un om de o mare noblețe sufletească, care îți marchează existența, te face să ai o altă viziune despre actul creației, al valențelor sale și implicit asupra vieții.

Ea este Maria Hadiji. Născută la 30 iunie 1975 la Topleț, jud. Caraș-Severin. A urmat clasele primare și gimnaziale la școala din localitate, studiile liceale în cadrul Liceului Teoretic „Traian Laescu” din municipiul Orșova, profil uman, licențiată a Facultății de Litere, Filosofie și Istorie din cadrul Universității de Vest din Timișoara, specializarea Istorie (2002), urmând mai apoi studiile de masterat din cadrul aceleiași facultăți, specilaizarea: Romanitate Orientală (2004). Profesor de istorie și cultură civică la Şcoala Generală cu clasele I-VIII nr. 15, Timişoara, în anul 2002, profesor de istorie la Grupul Şcolar de Chimie Industrială „AZUR”, și Asociaţia Filantropică Medicală Creştină Christiana, între anii 2003-2006. Din anul 2007, doctor în istorie. Din 2006, Muzeograf II și şef Secție Etongrafie – Muzeul Banatului Timișoara. Din 2011, Muzeograf I în cadrul Secției de Etnografie a Muzeului Satului Bănățean Timișoara, februarie 2014 – noiembrie 2021, şef Secţie Expozițională în Aer Liber, iar din 15 noiembrie 2021, şef Secție Expozițională Pavilionară în cadrul Muzeului Satului Bănățean Timișoara. Absolventă a Școlii de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al județului Timiș, secția Pictură, promoția 2017-2019. Masterand, anul II în cadrul Facultății de Artă și Design a Universității de Vest din Timișoara, specializarea Sculptură – Ceramică.


Iată când și cum a început povestea ei: „În anul 2017, m-am înscris la Școala de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al județului Timiș, secția Pictură, a fost pură întâmplare, cochetam cu desenul încă din liceu, dar nu am luat lucrurile în serios. Atunci scopul meu era să devin profesor de istorie, ceea ce s-a și întâmplat, în 2005 absolvind Facultatea de Litere, Filosofie și Istorie, specializarea Istorie. Eu cred că toate lucrurile vin la timpul lor, acum a fost momentul picturii și al ceramicii și cred că mai este vorba și de alegerile pe care le facem într-un moment sau altul și de acceptarea provocărilor și ieșirea din zona noastră de confort.
După absolvirea Școlii de Arte din cadrul Centrului de Cultură și Artă al județului Timiș, m-am înscris și am fost admisă la un masterat în cadrul Facultății de Artă și Design a Universității de Vest din Timișoara, specializarea Design ceramic. Cum în urma unor chestiuni organizatorice, specializarea Design ceramic a fost integrată unei arii mai vaste Sculptură – Ceramică, iată-mă ajunsă la această secție, un lucru deosebit de benefic, având astfel oportunitatea să-mi însușesc și cunoștințe de sculptură, având norocul și bucuria totodată să cunosc și să lucrez cu artiști deosebiți și valoroși, cadre didactice ale Facultății de Arte și Design din Timișoara, oameni de o mare noblețe sufletească, care îți marchează existența, te fac să ai o altă viziune despre actul creației, al valențelor sale și implicit asupra vieții. Aici am descoperit o lume nouă, cea a tridimensionalului, interesată fiind, în mod deosebit, de modelajul ceramic, deoarece în activitatea pe care o desfășor la Muzeul Satului Bănățean Timișoara m-am ocupat îndeaproape de studierea ceramicii bănățene, a centrelor de olari din Banat, având ca preocupare de bază valorificarea colecției de ceramică a MSBT prin studierea acesteia și publicarea unor cataloage de specialitate. Prin ceea ce fac astăzi, am ajuns la o altfel de înțelegere și abordare a lucrurilor, studiul teoretic îmbinându-se cu activități concrete, practice, de lucru cu materia, studierea etapelor, tehnicilor de execuție și a calităților materiei argiloase. Totodată, segmentul pe care doresc să-l aprofundez și care va fi și tema lucrării de final se referă la o (re)cunoaștere augmentată a artefactelor cu memorie muzeală, având ca reper reprezentările votive ale unui cult antic, temă abordată în anii de studii doctorale.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 5 martie 2022