Vacanţă de neuitat

Au trecut câteva luni de când împreună cu soţul, rudele soţului şi nişte prieteni, ne-am petrecut vacanța pe Sithonia, dar mirosul mării încă îmi persistă în nări.

Ne-am decis să mergem pe Sithonia la iniţiativa verişorului soţului meu. Acum câțiva ani a vizitat această peninsulă şi, mărturisesc, nu ne-a părut rău că l-am ascultat. El deja a ştiut ce localităţi şi plaje merită vizitate, astfel că am avut deja câteva informații gratuite dar utile.

Am fost cazaţi în Toroni. Este o localitate mică, dar cu o plajă foarte frumoasă şi curată, fiind una dintre cele mai lungi de pe Sithonia. Este o localitate ideală pentru familiile cu copii şi pentru pensionari. Evident, nu aparţinem niciunui grup din cele menționate, dar am dorit să mergem într-un loc unde ne putem relaxa şi unde nu există multe cluburi pentru adolescenţi, multă aglomeraţie şi zgomot. De altfel, această localitate nu oferă alte conţinuturi, dar pentru noi aceasta nu a fost o problemă, pentru că am mers cu maşina şi ne-am deplasat şi în alte localităţii. În Toroni se află şi cel mai important sit arheologic de pe Sithonia, este vorba de rămăşiţele cetăţii Lekitos, care în prezent este într-o stare deplorabilă şi necesită investiţii.

Când este vorba de investiţii, impresia mea este că în Grecia nu se investeşte mult în infrastructură. Nici în localităţile turistice, astfel că multe drumuri nu sunt asfaltate.

Dintr-o întâmplare, sora mea cu soţul şi fiica au fost cazați într-o localitate la aproximativ 25 de km de Toroni, Este vorba de Neos Marmaras, astfel că într-o zi le-am făcut o vizită. Spre deosebire de Toroni, Neos Marmaras este un orăşel mai mare, de fapt, cel mai mare de pe Sithonia, cu numeroase restaurante şi cafenele. Spre deosebire de Toroni, aici puteţi merge şi în shoping, dar totuşi cea mai atractivă destinaţie pentru shoping este orașul Salonic. Neos Marmaras are mai multe plaje, iar noi am ales una – Paradiso Beach şi trebuie să spun că nu am fost deloc încântată. Plaja este acoperită cu nisip cenuşiu, în timp ce plaja din Toroni este acoperită cu pietricele galbene, mărunte aproape ca nisipul. Și orășelul Neos Marmaras este ideal pentru familiile cu copii, pentru că are multe conţinuturi pentru cei micuţi.

Daniela BakiĆ Scumpia

Articolul integral îl puteți citi în numărul 54 din 14 ianuarie