Periscop local - Vârşeţ

Victoria Adriana Iorga s-a calificat pentru întrecerile zonale de recitare

Victoria Adriana Iorga s-a calificat pentru întrecerile zonale de recitare

Evenimentul de trecere în revistă a recitatorilor din Vârșeț a fost găzduit în sala Centrului de congres „Millenium”. Ajuns la cea de-a 54-a ediție, acest eveniment a fost organizat de Uniunea Amatorilor din Voivodina, Centrul Cultural din Vârșeț și sub auspiciile orașului Vârșeț, denumit „Pesnice naroda mog”.

Zoran Đekić, reprezentant al Centrului Cultural, a salutat audiența prezentă. Pe scenă au evoluat recitatori de la școlile elementare și medii din oraș, numărându-se aproximativ 50 de elevi, inclusiv elevi români.

La această ediție s-a remarcat faptul că mulți elevi de origine română au recitat în limba sârbă, singura elevă care a recitat în limba română, „Regina Ostrogoților” de George Coșbuc, fiind Victoria Adriana Iorga, pregătită de prof. Lenuța Urzescu.

Juriul, format din poetesa Jelena Marinkov și dr. prof. Marinel Negru, a urmărit performanțele. La finalul competiției, au decis calificarea următorilor elevi pentru întrecerile zonale de la Cuvin, luna viitoare: din ciclul I-IV, Bianca Căta de la ȘE „Olga Petrov Radišič”, Mia Baković de la ȘE „Paja Jovanović”, Marina Gvozdenović și Tomislav Suheski de la ȘE „Mladost” și Nina Maksimović de la ȘE „Vuk Stefanović Karadžić”.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 10 din 9 martie