Eveniment

20 de ani de activitate cu accent pe promovarea produselor tradiționale românești

20 de ani de activitate cu accent pe promovarea produselor tradiționale românești

În urmă cu 20 de ani, femeile din Uzdin au înființat Asociația ,,Bunicuțele”. Împreună au expus portul românesc în țară și în străinătate. Pe data de 25 martie, în incinta Căminului Vânătorilor, doamnele de la Asociaţia Femeilor ,,Bunicuțele” au marcat, în mod festiv, 20 de ani de activitate.

La inaugurarea evenimentului s-au adresat Ana Boier, președinta asociației, Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al CNMNR, Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul General al României la Vârșeț, Maria Grapini, europarlamentar și Mariana Meliš, asistenta președintelui comunei Covăcița.

Ing. Eduardo Boier a pregătit o prezentare prin intermediul căreia invitaţii au avut ocazia să cunoască activitatea asociaţiei şi să le admire pe ,,Bunicuţe” pentru succesele lor. Doamnele de la Asociația ,,Seniori” din Timișoara au înfrumusețat manifestarea cu cântece. Maria Grapini, europarlamentar, a înmânat președintei Asociaţiei Femeilor ,,Bunicuțele” o Diplomă de Excelență pentru cei 20 de ani de activitate.
Pe atunci nici nu s-au gândit că această organizație de femei va avea succesul pe care îl are astăzi şi că va avea atâția prieteni.

Din perspectiva zilei de azi, prima expoziție la care au expus învățătoarele Aurora Șoșdean și Silvia Dalea, precum şi propunătoarea Ana Dincić, a fost modestă. La Festivalul de Folclor şi Muzică Populară, în anul 2005, organizatorii locali le-au pus la dispoziție încăperi în incinta școlii, unde au amenajat ,,Camera Etno”. Mobilierul vechi, chilimurile, obiectele făcute prin lucrul de mână şi portul de la Uzdin au atras un public numeros, oaspeți din România și presa de la noi. Apoi, asociația a primit în folosință o încăpere în incinta Căminului Cultural. Au urmat expozițiile organizate în satele din comuna Covăcița, apoi la Opovo, Iancaid, Torac, Lapovo, Kladurovo, Vrnjačka Banja, Niška Banja. ,,Bunicuţele” au primit ,,Majstorsko pismo” pentru cea mai frumoasă ie cusută, precum şi numeroase premii și medalii de aur la Niš. Pentru lucrurile expuse, au cucerit de fiecare dată primul loc.

Datorită regretatului lova Dalea, în holul spaţios al școlii elementare din sat au organizat marea expoziţie ,,O sută de cilimuri”. Exponatele au avut o vechime respectabilă, fiind țesute între anii 1890 şi 1958.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 65 din 8 aprilie