Tradiții

20 martie – Echinocțiul de primăvară și Ziua Fericirii

20 martie – Echinocțiul de primăvară și Ziua Fericirii

Echinocțiul, numit și echinox, este momentul când ziua și noaptea sunt egale și se află într-o perfectă armonie și echilibru în orice loc de pe Pământ. Echinocțiul are loc de două ori pe an: primul, în jurul datei de 21 martie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera nordică și echinocțiul de toamnă în cea sudică; al doilea, în jurul datei de 23 septembrie, reprezentând echinocțiul de primăvară în emisfera sudică și echinocțiul de toamnă în emisfera nordică.

În acest an, echinocțiu este cel mai timpuriu din ultimii 124 de ani. Are loc vineri, 20 martie, ora 05:49, ora Serbiei. În aceiași zi se consemnează și Ziua Fericirii. În anul 2013, Adunarea Organizației Națiunilor Unite (ONU) a adoptat o decizie prin care ziua de 20 martie este marcată ca Ziua Internațională a Fericirii.

Focul care purifică

Poporul român marchează la această dată începerea unui nou an agrar și organizează diverse ritualuri, în mai multe scopuri: alungarea frigului, a iernii, a spiritelor rele, protecţia gospodăriei, curăţarea acesteia. În multe zone ale României se aprind focuri ritualice, menite să purifice casele; bărbaţii le aprind, copiii sar peste ele, femeile împrăştie cenuşă în jurul casei, pentru a o proteja – obiceiurile variază, dar au ca element comun focul, simbolizând însuşi Soarele.

În această zi, copiii bat ritualic pământul cu beţele sau ciomegele, alungând frigul: „Intră frig şi ieşi căldură/ Să se facă vreme bună/ Pe la noi pe bătătură”.

Eufrozina GREONEANȚ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 20 martie 2021