Au triumfat sportul și prietenia

Vineri, 8 august, la Coștei, prin concursul gastronomic și manifestări sportive a fost inaugurată ediția de anul acesta a tradiționalei manifestări estivale „Zilele Coșteiului”, organizată de Comunitatea Locală.
Anul acesta, pentru prima dată, a fost organizat un turneu de fotbal în cinstea activistului cultural și sportiv Viduțu Barbarescu, zis de prieteni și cunoscuți Duțu, trecut prea devreme în neființă.
Duțu a luat parte activă la toate manifestările din sat și la organizarea acestora, cu multă însuflețire și dăruire de sine. Acest lucru este valabil mai ales când vine vorba despre sport. A fost nelipsit de la toate meciurile, astfel că primarul Viorel Bălăgean împreună cu familia Borca din Coștei au decis să organizeze un turneu care să îi poarte numele.
Cu acest prilej, primarul Bălăgean ne-a declarat următoarele: – Important este să păstrăm tradiția și să predmomine prietenia, astfel că și anul acesta am organizat manifestarea noastră tradițională „Ziele Coșteiului”. După concursul gastronomic, în orele serii am organizat un memorial care este la prima ediție și pe care l-am numit „Viduţu Barbarescu – Duțu”, în memoria prietenului nostru care anul acesta și-a pierdut viața într-un accident. El a fost alături de noi la orice manifestare și a ajutat toate asociațiile din sat. La ediția din acest an și-au disputat forțele echipele de fotbal „Cărașul” din Coștei și „Sloga” din Mărghita. Turneul a fost organizat de către Comunitatea Locală și familia lui Vasile Borca (a lui Sau).

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 34 din 21 august 2021