În urmă cu foarte mulţi ani am fost invitat cu un grup de preoţi din toate regiunile istorice ale României să săvârşim Sfânta Liturghie într-un sat din Codrii Vlăsieie, în judeţul Ilfov. Cu o singură excepţie, am rămas impresionat plăcut de respectul arătat preotului şi de pioşenia manifestată în timpul slujbei de către toţi credincioşii, dar excepţia de care aminteam nu aş fi vrut să o văd în biserica pe care eu o păstoream, în Banat.
Este vorba despre „căderea la Sfintele Daruri”, adică despre momentul ieşirii cu Cinstitele Daruri la Vohodul mare, în timp ce la strană se cântă „Noi, care pe Heruvimi, cu taină închipuim…”, cum şi despre faptul că protosul ( primul dintre preoţi) atingea cu Sf. Disc şi cu Sf. Potir capetele celor prezenţi, după ce am trecut ( sau mai degrabă, am sărit) toţi peste cei ce erau întinşi pe jos, în calea preoţilor. M-a frapat atunci şi faptul că toţi credincioşii voiau să se atingă de veşmintele noastre, să se şteargă la ochi sau la gură cu ele, gestul provocând şi dezordine şi momente de neatenţie din partea slujitorilor.
Amintirea a rămas şi nu am prea întâlnit asemenea practici, cel puţin în parohiile în care am fost mai apoi preot. Observ însă că în ultima vreme, mai ales în comunităţile urbane multi-etnice şi multi- confesionale şi chiar multi-culturale, mulţi oameni încep să importe asemenea obiceiuri, întâmplându-ni-se mai ales la utrenii, când preotul face cădirile mari şi merge printre credincioşi, să fim atinşi pe veşminte. Întâlnim acelaşi gest la taina Sfântului Maslu când epitrahilul sau felonul preotului sunt atât de solicitate, încât cu greu ajung să scape din mâinile insistente ale credincioșilor. Se mai întâmplă ca unii creştini să confunde epitrahilul cu un prosop şi să se şteargă pe faţă cu el, oprindu-l pe preot din slujbă. Sigur că evlavia, dorința oamenilor de a se simți mai aproape de cele sfințite dar şi imitarea celui de lângă tine, pot explica un asemenea comportament.
Pr. Petru BERBENTIA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 36 din 4 septembrie 2021
