Periscop local - Panciova

Pot participa și autorii textelor în limbile minorităților naționale

Pot participa și autorii textelor în limbile minorităților naționale

Casa Tineretului din Panciova a anunţat cel de-al 45-lea concurs privind publicarea în culegerea de proză scurtă şi poezii scrise de tinerii de pe teritoriul fostei Iugoslavii. Dreptul de a participa la acest concurs îl au toți scriitorii cu vârste cuprinse între 15 și 30 de ani care scriu în limbile vorbite în fostele state iugoslave, dar și în limbile minorităților naționale de pe teritoriul Republicii Serbia. Concursul va rămâne deschis până pe 20 februarie.

Conform regulamentului, fiecare autor poate trimite cel mult trei lucrări (poezii sau proză scurtă). Poeziile trebuie să aibă lungimea de până la două pagini, iar proza scurtă este necesar să se încadreze în trei pagini. Cei de la Casa Tineretului fac un apel la autori să îşi semneze lucrările şi să menţioneze adresa de domiciliu, cetățenia în cazul în care sunt din altă țară, data nașterii și datele de contact.
Culegerea de proză scurtă şi poezii, scrise de tinerii de pe teritoriul fostei Iugoslavii, va fi publicată în mai. Lansarea va fi organizată în concordanţă cu măsurile epidemiologice.
Pentru mai multe detalii, tinerii interesați pot accesa site-ul www.domomladinepancevo.rs și pagina de Facebook @zbornik.rukopisi.

Sanela CRĂINEAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 6 din 5 februarie 2022