Nicoleta Cioboran s-a născut pe data de 02.07.1994, la Vârșeț. A urmat Școala Elementară ,,Frăție și Unitate” din Alibunar, secția în limba română, a urmat Liceul de Economie și Comerț ,,Dositej Obradović”, tot în limba română, după care a urmat Facultatea de Științe ale Educației, Facultatea cu departamentul în Vârșeț, din cadrul Universităţii din Belgrad. Deși a terminat această facultate încă nu a avut ocazia să lucreze în acest domeniu.
A continuat masteratul cu tema ,,Dezvoltarea abilităților de comunicare la copiii de vârsta școlară mică în mediul bilingv”, despre care ne spune că: ,,Folosirea limbii materne îi leagă pe copii de familie. Aceasta realizează şi o legătură cu tradiţiile culturale importante şi cu prietenii şi vecinii care vorbesc aceeaşi limbă. Folosirea limbii materne permite copiilor să învețe lucruri noi. Copiilor le este mai ușor să vorbească în limba maternă despre experiențe și pot mai ușor exersa învățarea literelor și a cifrelor. Toate acestea reprezintă o parte importanţă a învăţării timpurii de către copii şi va fi mai uşor în limba pe care o vorbesc cel mai bine. Aceasta este prima limbă pe care copilul o aude când se naște și, după studii recente, cu care este obișnuit încă dinaintea nașterii. În mod firesc, ea este prima care va fi înțeleasă și prima care va fi vorbită, pentru că micuțul o aude cel mai des în prima perioadă a vieții.
Adriana PETROI
Articolul integral îl puteți citi în numărul 16 din 16 aprilie 2022