Revitalizarea habitatelor forestiere

Primarul orașului Vârșeț, Dragana Mitrović, a semnat la Ministerul Protecției Mediului contractul privind alocarea de fonduri pentru cofinanțarea implementării proiectelor de împădurire cu scopul protejării și conservării diversității peisajelor în 2021, în valoare de 769.504,00 dinari. Aceste fonduri au fost obținute la concursul public anunțat de minister, la care orașul Vârșeț a aplicat cu proiectul „Revitalizarea habitatelor forestiere – Mali vršački rit”.


„În vederea găsirii unei soluții viabile pentru marcarea vizibilă a graniței habitatului protejat „Mali vršački rit”, se impune, ca soluție optimă, formarea centurilor forestiere din specii autohtone de arbori. Formarea unei centuri forestiere, pe lângă marcarea permanentă, va avea o mare însemnătate pentru revitalizarea habitatelor forestiere din zona protejată, dar și pentru crearea unui habitat forestier pentru speciile protejate de plante și animale”, a declarat primarul orașului Vârșeț, Dragana Mitrović, după semnarea contractului.

Denis STRATULAT

Articolul integral îl puteți citi în numărul 14 din 3 aprilie 2021