An de an, reprezentanții românilor din comunitățile istorice și diaspora își dau întâlnire în inima României, în județul Harghita, România, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureșului, unde în perioada 14 – 18 septembrie s-a desfășurat cea de-a XIX-a ediție care a avut ca temă eforturile concentrate: „Pentru o Românie a secolului XXI unită sub semnul tricolorului și al idealului naţional”
La lucrări au participat cursanţi din România şi de peste hotare: Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, Albania, Macedonia şi din diaspora, reprezentanţi ai românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, ai romano-catolicilor din Moldova, conferenţiari din principalele centre universitare ale României şi din străinătate, ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai mass-mediei.
Prima zi, 14 septembrie, a început cu participarea oaspeților la Sfânta Liturghie, oficiată cu ocazia sărbătorii Înălțarea Sfintei Cruci la Mănăstirea Izvoru Mureșului cu hramul Adormirii Maicii Domnului, unde Preasfințitul Părinte Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei si Harghitei, a dat binecuvântare acestui eveniment.
La deschiderea oficială, care a avut loc la Complexul Sportiv Național ,,Izvoru Mureșului”, în prezența oficialităților locale și parlamentare, a reprezentanților de seamă ai comunităților istorice, Eugen Popescu, președintele Fundaţiei Naţionale pentru Românii de Pretutindeni, a salutat oaspeții prezenți și a invocat un nume care, din păcate, nu mai este printre noi, Vasile Tărâțeanu, poet român din Ucraina, un corespondent al Academiei Române, cel care era sufletul Universității de Vară. S-a păstrat, prin urmare, un moment de reculegere în memoria celui care a plecat în veșnicia neamului românesc.
Au urmat discursurile organizatorilor, făcându-se o retrospectivă a edițiilor anterioare şi punându-se accentul pe importanța continuării manifestării intrată, de aproape 20 de ani, în conștiința națională. Prezent la această Universitate de Vară a fost și senatorul Claudiu Târziu, președintele Comisiei pentru românii de pretutindeni a Senatului României, care a ținut să menționeze că este alături de românii din afara granițelor care „au nevoie urgentă de o strategie reală și cuprinzătoare care să le promoveze și să le slujească interesele”. Acesta a menționat că a făcut vizite în cele mai mari comunități de români din afara granițelor, observând problemele cu care se confruntă și luând atitudine, oferind sprijin acestora. „Știam problemele românilor de pretutindeni. Problemele sunt cunoscute.
Mădălina MIHAILOV
integral îl puteți citi în numărul 39 din 24 septembrie