O viață dedicată cercetării istoriei

În istoria orașului Vârșeț, au existat doar câțiva oameni pe care destinul i-a binecuvântat cu o viață atât de lungă, plină de creativitate și fapte bogate, așa cum era Felix Milleker (1858-1942). În cei 84 de ani ai săi, și-a efectuat munca de învățător, colecționar, cercetător și scriitor, cu devotament și multă dăruire de sine.

La vârsta de 20 de ani, s-a angajat ca profesor la Biserica Albă. După 5 ani, Consiliul Școlar din Vârșeț l-a invitat în orașul natal. Acesta a răspuns cu bucurie. Astfel că, timp de aproape o jumătate de secol, a activat ca profesor în orașul natal, unde a încercat mereu să adere la cele mai moderne concepte. Și-a înfrumusețat cursurile cu basme, cântece populare, jocuri și excursii.

Pe lângă devotamentul său pentru școală, s-a ocuptat de cercetări încă de la vârsta de 20 de ani. Întreaga sa viață a cercetat istoria locală a Banatului. Cei ce l-au cunoscut povesteau că avea un talent special de a povesti, pe care l-a dobândit probabil în timpul carierei sale didactice, și că acesta a rămas nediminuat de-a lungul vieții.

În activitatea sa științifică, ca pedagog, a încercat să dea tinerilor un exemplu de muncă asiduă, pentru că, după cum spunea, trebuie să le demonstreze „ce se poate realiza, chiar și cu începuturi modeste dacă te ții de muncă.”

80 de ani de la trecerea în neființă

În semn de recunoștință, la împlinirea a celor 80 de ani de la trecerea în neființă a lui Felix Milleker, Muzeul Orașului Vârșeț, cu sprijinul Primăriei, a organizat o expoziție de fotografii, care au reprezentat segmente din viața și activitatea sa. Cu acest prilej, Muzeul a marcat 140 de ani de existență. Expoziția a fost inaugurată în impozanta clădire „Konkordija”. Festivitatea a început cu un film despre Felix Milleker, la realizarea căruia și-a dat contribuția sa inestimabilă istoricul dr. Mircea Măran. Expoziția a fost deschisă de primarul orașului Vârșeț, Dragana Mitrović. Reproducem câteva fraze din discursul doamnei primar, adresat cu prilejul acestui mare eveniment: „Mândria lui Felix Milleker a fost tocmai Muzeul Orașului, pe care l-a înființat, al cărui curator de-a lungul vieții a fost și care și astăzi lucrează pe bazele puse de el. Felix Milleker ne-a lăsat un muzeu cu un număr extrem de mare de obiecte, colecții diverse, care are astăzi două anexe – clădirea „Konkordija” și ca atare Muzeul Orașului – principalul reper cultural al orașului nostru. Rolul lui Felix Milleker este atemporal și noi, cetățenii orașului, îi datorăm omagiu, mulțumiri și recunoștință veșnică. Este una dintre cele mai iubite personalități ale orașului nostru și respectată de toți cei care au trăit în el. A fost o punte care a legat toate aspectele vieții cu cultura comunității, care este încă ideea călăuzitoare în dezvoltarea multiculturală a orașului nostru. Îmi doresc ca minunatul nostru muzeu să continue să contribuie la spiritul orașului nostru, care include cultura, inovațiile și creativitatea, valori care sunt hrănite și dezvoltate în mod tradițional. Această expoziție ne spune tocmai o astfel de poveste, despre Felix, care ne motivează și astăzi, și le mulțumesc pentru aceasta consilierilor și curatorilor muzeului, precum și directorilor, care au pregătit-o cu grijă”, a subliniat Dragana Mitrović, primarul orașului Vârșeț, la momentul oportun.

Denis STRATULAT

integral îl puteți citi în numărul 40 din 1 octombrie