Ondrej Ján Štefanko (1948-2008) a fost poet, prozator, istoric și critic literar, eseist și traducător român de origine slovacă. Totodată, a fost și ziarist, editor redactor și redactor-șef la diferite publicații.
S-a născut la Timișoara, dar a trăit toată viața la Nădlac. După absolvirea studiilor universitare de chimie și fizică a lucrat ca specialist la o unitate agricolă de stat. Din anul 1974 a condus Cercul Literar Slovac din Nădlac. În România postsocialistă a fondat prima revistă slovacă, ,,Naše snahy” (1990), iar în perioada 1993-1996 a condus Uniunea Democratică a Slovacilor și Cehilor din România (UDSCR). A fost președintele Asociației Scriitorilor, Artiștilor și Personalităților Culturale a Slovacilor din străinătate, precum și membru al conducerii Societății Mondiale a Slovacilor din Străinătate. O perioadă a desfășurat activitatea de redactor-șef al revistei bilingve ,,Oglinzi paralele- Rovnobežne zrkadla”, editată de UDSCR.
Luminița NEDA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 30 mai