Am învățat la facultate, agrochimia. Cariera am început-o la un laborator agrochimic. Îmi plăcea și credeam în tot ce am învățat. Trimis de partid în 1980, am administrat un sector codaș, ‚Moldselihozhimia”.
Asiguram cu produse chimicale – otrăvuri, o bună parte din zona de Nord a Moldovei. Că ceva nu e în regulă cu agricultura noastră, am observat mai târziu. Am devenit alergic la chimicale. Toți șefii de depozite de chimicale, cu care contactam zi de zi, la circa peste 160, unul câte unul s-au dus prematur din viață. Din muncitorii pe care îi administram, nu mai este nici unul în viață. Pe ultimul (Mateescu Grigore) l-am întâlnit în piață din Bălți cu vreo 10 ani în urmă.
Era bolnav. De atunci nu l-am mai văzut. Apoi ne-am otrăvit cu cartofi tratați peste măsură cu „selitra” și otrăvuri. Un harbuz mare (pepene roșu) cumpărat, l-am adus copiilor la Chișinău. Spre fericire, nu erau acasă. Am mâncat numai eu. Ce a urmat, nu vreau să-mi amintesc. Așa treptat, dragostea pentru agrochimie de la facultate s-a transformat în ură. Am înțeles că limita admisibilă de chimicale la produse agro-alimentare, în hrană, în apă „potabilă”, în producție, este o sârmă după care se ascunde știință agrochimică.
Să nu murim astăzi de foame! Da mâine, măcar potop. Am ajuns ca în rețelele de supermarket nu ai ce cumpăra producție sănătoasă din agricultura de astăzi. Nici calitate, nici gust. Orice produs, cât de puțin tratat cu chimicale, îl simt în sensul direct pe pielea mea. Este lesne de înțeles, de ce promovez și popularizez hrana sănătoasă, fără chimicale, numai naturală.
Ion Cazacu
Articolul integral îl puteți citi în numărul 29 din 20 iulie
