Concert de cântece religioase, susţinut de interpreți cunoscuți

Pe data de 8 august, la Catedrala Ortodoxă Română „Înălțarea Domnului” din Vârșeț a avut loc cea de-a doua ediție a concertului de cântece dedicate Maicii Domnului. Acest eveniment religios a fost organizat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ieronim al Episcopiei Ortodoxe Române „Dacia Felix”.

La acest eveniment au luat parte, printre alţii, deputatul Daniel Gheorghe cu o delegație din partea Secretariatului de Stat pentru învățâmânt preuniversitar și Florin Luxandru, secretar de stat în Ministerul Educației. În Catedrala Ortodoxă Română au fost prezenţi mulți preoți români și Vicarul Emanuel Tapalagă. Am remarcat că evenimentul a atras puţini creștini români din Vârșeț.
La începutul concertului, Grupul Psaltic „Ethos” din Episcopia din Caransebeș a interpretat câteva cântece. Au urmat cântăreții din România: Gabriel Dumitru, Oana Bozga Pintea, Alexandru Dan și cunoscutul bariton Alexandru Chiriac, precum şi Anisia Liviana Băbuț din Serbia. Fiecare artist a interpretat câte două cântece religioase.
La sfârșit, Preasfințitul Părinte Ieronim a declarat următoarele: „Sunt impresionat de diversitatea melodiilor, dar și de adâncimea cuvintelor. Sufletul creștinesc, întotdeauna când se simte greu, dar și la momente de bucurie, se adresează Maicii Domnului, pentru că ea este persoana cea mai apropiată de Fiul lui Dumnezeu. În acelaşi timp, este persoana cea mai apropiată și de noi. Avem perioada de meditație referitor la maternitatea divină a Fecioarei Maria. În această seară am trăit momente speciale care au fost susținute de către artiștii deosebiți din România și Serbia.
În biserică a fost citită și semnificația pricesnei. Priceasna este o cântare bisericească, un imn cu bogate și frumoase învățături moral-religioase, care acoperă temporal un anumit interval din timpul Sfintei Liturghii și anume perioada chinonicului, a împărtășirii preotului şi a credincioşilor. Putem spune că pricesnele sunt, în prezent, un important factor catehetic formative, un instrument de mare putere modelatoare. Pricesnele reușesc să dilueze și să comunice adevăruri de credință profundă pe înțelesul celor simpli, fără o pregătire dogmatică adâncă. Rostul acestora nu trebuie deloc subestimat. Adeseori, ele sunt simple, percutante, cu un mesaj direct și cu un coeficient emoțional de impact. Priceasna este o mare oportunitate pastorală oferită omului postmodern, un instrument de introducere și păstrare pe calea credinței, o formă de gustare a credinței în fazele sale incipiente, un factor de consolidare a credinței la început de drum.
La rândul său, Ionel Florian Lixandru a adresat mulțumiri pentru invitația de a participa la eveniment. El a subliniat că astfel de momente au rolul de a-i apropia pe oameni, de a întări manifestarea credinței și a tradițiilor românești peste hotare:
„În această zi sfântă, ne strângem împreună pentru a celebra nu doar un eveniment religios, ci și pentru a întări legăturile comunității noastre. Comunitatea de români din Episcopia «Daciei Felix» din Vârșeț a fost întotdeauna unită în credință și tradiție, iar astăzi, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate și de sprijin reciproc”.
În semn de solidaritate cu tinerii din Eparhia ,,Daciei Felix”, Ionel Florian Lixandru a împărțit mai multe ghiozdane și rechizite școlare.

Vasilie PETRICĂ

Articolul l îl puteți citi în numărul 33 din 17 august