Rovinj – capitala luminilor și a frumuseții din Istria

Dimineață devreme în Rovinj. Ne-a întâmpinat o mare agitată, miros de pește și sare marină, iar pescărușii, asemenea unor străjeri, planau deasupra orașului. Oare dorm vreodată? Unde? A rămas o întrebare fără răspuns. Localnicii încă dorm, iar turiștii somnoroși așteaptă în stația de autobuz. S-a luminat abia când marea a lăsat soarelui loc să strălucească, căci el pare a fi ascuns undeva în adâncurile ei, alături de zile, nopți, dimineți și înserări. De parcă, pe un tron secret al lumilor marine, soarele adoarme și se trezește doar când se deschid porțile estice ale orizontului. Aici, în nordul Adriaticii, el sosește deja treaz și aduce cu sine o lumină care face întreg orașul să vibreze, iar suprafața apei capătă o nuanță de albastru ireal. Aici, totul începe și totul se sfârșește în mare.

În jurul oraşului Rovinj veghează 22 de insule, care îl apără de furtuni, creaturi marine și pirați nepoftiți. Ele protejează bunăstarea orașului și frumusețea tuturor fețelor sale. Dintre cele mai importante insule amintim: Sf. Ecaterina, Sf. Andrei, Figarola Mare și Mică, Šturago, Maškin, Pirusi, Sf. Ivan, Banjole, Dvije sestrice. Insula Roșie este o combinație de pământ roșu, nisip și stâncă, fiind unită cu insula Maškin. Sf. Ecaterina este cea mai apropiată de Rovinj, la doar câteva minute de mers cu o barcă rapidă. Este, de altfel, cea mai mare insulă a arhipelagului Rovinj. Privind golfurile și stâncile, sculptate și brăzdate de sare și vânturi, îți vin în minte imagini dintr-un trecut îndepărtat, când un cutremur a despărțit marea de uscat. Atunci, unele insule au ieșit la suprafață precum niște titani și, de atunci, se scaldă în lumina soarelui adriatic, ascunzându-și inima în peșteri și încăperi secrete. Pădurile de pini, cedrii, arbori de tuia, înalți și desișurile compacte țin strâns pământul insular și îl împing adânc în mare, pentru a nu fi spulberat de curenții marini.

Canalul Lim este unul dintre cele mai frumoase fiorduri ale Mării Adriatice. Această veche albie carstică a unui râu subteran istrian pătrunde șerpuitor în uscat pe o distanță de 12 kilometri, lărgindu-se până la 600 de metri și adâncindu-se până la 30. Deschiderea dintre cele două promontorii, Trole și Križa, are o lățime de 1.600 de metri. După promontoriul Križa, țărmul se deschide în patru golfuri: Faborsa, Saline, Valalta și Sf. Felice. Așadar, Norvegia nu este singura țară a fiordurilor, iar un călător curios nu trebuie să ajungă până în nordul îndepărtat – Rovinj are propriul său fiord, unic și impunător, mult mai aproape de un călător din Balcani.

În apropiere de Rovinj se află Zlatni rt (cunoscut de localnici sub numele de Punta Corrente) – prima pădure-parc protejată din Istria. La circa zece kilometri de oraș se găsește Palud, o zonă mlăștinoasă interesantă, un amestec de apă dulce și sărată. Aici, vegetația specifică zonei umede este abundentă, păsările își ascund cuiburile, iar broaștele țestoase, țiparii și peștii de specia chefal își caută refugiu. Stejarul pedunculat își întinde cu măreție coroanele, oferind o umbră generoasă întregului arhipelag.

Gordana KOVAČEVIĆ

Articolul îl puteți citi în numărul 33 din 16 august 2025