Cristina Mic printre interpreții concertului jubiliar

Pe data de 4 noiembrie, Orchestra Populară a Radioteleviziunii Serbiei (RTS), cea mai veche orchestră din țară, a marcat cu fast nouă decenii de activitate printr-un concert emoționant desfășurat în sala MTS. Evenimentul a reunit un număr impresionant de artiști de muzică populară, acompaniați de orchestra aflată sub conducerea artistică a lui Vlada Panović.

Printre soliștii vocali participanți s-au aflat: Snežana Đurišić, Ana Bekuta, Radiša Urošević, Danka Stojiljković, Čeda Marković, Cakana, Danica Krstić, Aleksandar Tirnanić-Tirke, Ivana Tasić, dar și mulți alții. Printre ei, s-a aflat și Cristina Mic din Satu Nou, care, la invitația șefului Orchestrei de Muzică Populară a RTS, Vlada Panović, a făcut parte din manifestarea jubiliară. Pentru Cristina această invitație a fost o mare onoare, ea prezentându-se cu cântecul ,,Au pornit olteni la coasă”.

,,Am fost foarte fericită de ocazia oferită de a împărtăși scena cu cele mai cunoscute nume ale muzicii populare sârbe. Recunosc că, spre surprinderea mea, nu am avut emoții, ci doar o energie pozitivă. Faptul că am fost invitată să particip la acest eveniment jubiliar, alături de celebritățile din Serbia, confirmă încă o dată talentul și valoarea mea ca solistă vocală”, a declarat pentru săptămânalul nostru Cristina, care a fost singura reprezentantă a unei minorități din Serbia.

Teodora Smolean

Articolul integral îl puteți citi în numărul 47 din 22 noiembrie 2025