La Biserica Ortodoxă Română din Alibunar

Pe 6 decembrie, cu ocazia sărbătorii Sfântului Nicolae, Biserica Ortodoxă Română din Alibunar a fost gazda unui moment tradițional, în care oamenii prezenți la biserică s-au bucurat de vocile micuților colindători ai Ansamblului „Sânziene Bănățene” din comuna Giarmata, veniți să aducă spiritul Crăciunului.

După săvârșirea Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii de către părintele paroh Gabriel Simionesei, grupul de copii a ieșit în fața credincioșilor prezenți în biserică și a interpretat un repertoriu de colinde tradiționale românești.

Sub îndrumarea Mariei Petchescu, micii colindători au interpretat cântece care vestesc Nașterea Domnului, aducând atmosfera caldă și specifică sărbătorilor de iarnă.
La finalul programului artistic, părintele a împărțit pachete nu doar colindătorilor, ci tuturor copiilor din parohie, gest care a adus bucurie celor prezenți. În cuvântul său de învățătură, părintele Gabriel Simionesei a vorbit despre semnificația sărbătorii Sfântului Nicolae și despre importanța cultivării tradițiilor creștine în rândul tinerelor generații.
Evenimentul s-a încheiat într-o atmosferă comunitară, în care tradiția, credința și solidaritatea au mers mână în mână.

Copiii din Ansamblul „Sânziene Bănățene”, însoțiți de părinți, ne-au declarat că sunt îndrumați de Maria Petchescu, care îi învață, printre altele, că atât cultura bănățeană, cât și tradițiile rămân vii atât timp cât sunt transmise cu dăruire și responsabilitate.
La rândul său, Maria Petchescu a declarat: „Mulțumim părintelui Gabriel Simionesei pentru ospitalitatea și căldura cu care ne-a primit în parohie. Ne-am simțit bineveniți, iar copiii au avut ocazia să aducă bucurie comunității prin colindele lor. Apreciem sprijinul și deschiderea părintelui și sperăm să revenim și cu alte ocazii.”

Adriana PETROI

Articolul integral îl puteți citi în numărul 50 din 13 decembrie 2025