Marele Festival de Folclor va fi organizat la Nicolinț în perioada 14–15 august

Joi, 5 martie, în incinta Comunității Locale din Nicolinț a avut loc ședința Consiliului Executiv al Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina, care a fost condusă de președintele Roman Bugar. Decizia cea mai importantă, adoptată unanim de membrii Consiliului Executiv, a fost aceea că gazda Marelui Festival va fi localitatea Nicolinț, iar manifestarea se va desfășura în perioada 14–15 august. A fost ales Comitetul local de organizare, compus din 13 membri. Preselecțiile pentru soliștii vocali și instrumentiști sunt programate pe 26 aprilie la Nicolinț și pe 10 mai la Torac. La această ședință a fost prezent dr. Valentin Ardelean, președintele Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, precum și reprezentanți ai conducerii locale, ai școlii elementare din sat, ai asociației sportive și ai asociației femeilor.

Pe ordinea de zi au fost luate în dezbatere următoarele puncte: raportul președintelui Marelui Festival de Folclor al Românilor din Voivodina – Serbia; raportul financiar al Marelui Festival; dezbaterea privind organizarea celei de-a 66-a ediții a Marelui Festival; stabilirea datelor pentru preselecțiile soliștilor vocali și instrumentiști și diverse.
În cadrul prezentării raportului, președintele Roman Bugar a menționat, printre altele, faptul că organizarea ediției a 65-a a Marelui Festival a fost una reușită, cu un număr mare de participanți. După cum a remarcat, ediția de anul trecut reprezintă mai mult decât o manifestare artistică. Marele Festival este o mărturie vie a continuității culturale a românilor din Voivodina, un loc în care tradiția, memoria și identitatea se întâlnesc an de an, a constatat Roman Bugar.

Un moment important referitor la organizarea ediției din anul trecut, Roman Bugar a menționat că, pentru prima dată în istoria Marelui Festival, programul artistic a fost filmat și înregistrat integral din resurse proprii, cu scopul de a păstra și arhiva patrimoniul cultural valoros pentru generațiile viitoare. Raportul prezentat a fost acceptat unanim de membrii Consiliului Executiv care au fost prezenți la ședință.
În continuare a fost luat în dezbatere raportul financiar, din care se poate observa faptul că anul trecut, pentru organizarea celei de-a 65-a ediții a Marelui Festival, a fost cheltuită o sumă în valoare de 2.350.589 de dinari. După cum a remarcat, cel mai mare sprijin financiar a venit din partea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. În discuția sa, Roman Bugar a menționat faptul că, pentru ca organizarea ediției din acest an a Marelui Festival să fie cât mai reușită, este nevoie de mai multă unitate și, cu forțele unite, este posibilă o reușită și mai mare a acestei manifestări culturale a românilor de pe aceste meleaguri. Raportul financiar a fost adoptat unanim de membrii prezenți ai Consiliului Executiv.
Au urmat dezbaterile privind organizarea celei de-a 66-a ediții a Marelui Festival. În numele gazdelor a vorbit Alexandra Lelea, coordonatoarea Asociației Centrul Artei Populare din Nicolinț. După cum a menționat, primele discuții referitoare la organizarea Marelui Festival au avut loc în urmă cu o lună, împreună cu membrii Asociației Centrul Artei Populare. Toți membrii acestei asociații au fost foarte însuflețiți de faptul că ediția din acest an a Marelui Festival va fi găzduită de nicolinceni. Personal, este foarte mândră de faptul că Marele Festival se va organiza la Nicolinț, localitate unde se păstrează cu sfințenie obiceiurile străbune.
Este bucuroasă de faptul că are un mare sprijin din partea membrilor Asociației Centrul Artei Populare, deoarece ei vor face tot posibilul ca să reușească pe deplin ediția a 66-a a Marelui Festival. După cum a remarcat, este nevoie de o colaborare foarte strânsă cu toate instituțiile și asociațiile din sat, dar și de o unitate mai mare pentru ca ediția Marelui Festival să fie una reușită.
Referitor la data organizării Marelui Festival, a fost propusă perioada 14–15 august. Manifestarea se va desfășura pe terenul de sport din centrul satului, iar în caz de ploaie participanții vor fi transferați în sala de spectacole a Căminului Cultural.
În continuare au fost propuși membri în Comitetul local de organizare, din care fac parte câte un reprezentant din cadrul asociației sportive, al asociației vânătorilor, directoarea școlii elementare, reprezentante ale asociației femeilor din sat, precum și toți oamenii de bună-credință, în frunte cu preotul paroh Manuel Ianeș.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 11 din 14 martie 2026