Fără muzică nu aș putea să funcționez
La doar 26 de ani, Grațiela Brăgean din Ofcea îmbină cu o naturalețe rară vocația de educatoare cu harul artistic. Masterandă la specializarea educatoare, coregrafă dedicată, coordonatoare a unui cor de copii și interpretă de muzică populară și ușoară, Grațiela este una dintre acele tinere pentru care tradiția nu este doar moștenire, ci misiune.
Crescută într-o familie în care cântarea bisericească și dragostea pentru muzică făceau parte din viața de zi cu zi, și-a descoperit devreme chemarea. Astăzi, urcă pe scenă cu emoție, dar și cu responsabilitate, știind că fiecare apariție este o promisiune dusă mai departe, de a păstra vie identitatea culturală. Fie că este în fața publicului ca solistă, fie în culise, atentă asupra dansatorilor pe care îi pregătește, Grațiela trăiește fiecare moment cu aceeași intensitate.
În biserica din Ofcea, acolo unde a prins rădăcini dragostea ei pentru cântec, conduce astăzi un cor de copii, insuflându-le celor mici nu doar dragostea pentru acest gen de muzică, ci și credință, disciplină și încredere. Pentru ea, folclorul înseamnă mai mult decât pași de dans și repetiții – înseamnă prietenii, lecții de viață, o societate unită prin tradiție.
Când ai descoperit dragostea pentru muzică și cine te-a încurajat să mergi pe acest drum?
- Am crescut de mică înconjurată de muzică – fie că era muzica pe care o ascultam zi de zi în casa noastră, fie cântările bisericești pe care tata și bunicul le interpretau în biserică. În acele momente cred că s-a născut dragostea mea pentru cântec. Cred că cel mai mare merit pentru drumul meu îl are familia mea, pentru că ei mi-au insuflat iubirea pentru tradiție, credință și muzică. Fără muzică nu aș putea să funcționez – ea face parte din mine, este modul meu de a-mi exprima emoțiile, bucuria și credința.
Teodora SMOLEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 12 din 21 martie 2026









