Promovarea adevăratelor valori

Așa am putea să o descriem pe frumoasa tânără Victoria Erina din Petrovasâla: o promotoare și păstrătoare a limbii române, a tradițiilor și obiceiurilor românești. Este născută în familia Erina, care din străbuni a păstrat și a transmis aceste valori noilor generații. Este mezina familiei, având două surori mai mari, Margareta și Nicoleta, fetele născute în căsnicia Speranței și a lui Ionel Erina. După cum ne confirmă interlocutoarea noastră, cultura și limba română au reprezentat întotdeauna o parte esențială a identității lor. Așa au crescut cele trei surori într-o familie în care respectul față de rădăcini a avut mereu un rol important. Încă de la o vârstă fragedă, mai precis din grădiniță, Victoria, urmând exemplul surorilor mai mari, a început să danseze în ansamblul de folclor.

Frumosul port popular petrovicean l-au moștenit cele trei surori de la bunicile Doina și Lucreția. Acest port, aceste straie care s-au brodat și țesut cu migală trebuie păstrate, ceea ce ele și fac. La lumina zilei l-au adus chiar aceste fete și mama lor, care l-a expus în cadrul activităților asociației de femei din localitate „Mâini harnice bănățene”. Speranța, mama Victoriei, a fost una dintre fondatoarele acestei asociații, în anul 2011. Victoria a terminat cu succes, ca eminentă, școala elementară din localitate și, în paralel, Școala de Muzică „Dimitrije Parlić”, secția de jocuri populare. Iubitoare de tradiție și dans, și-a găsit timp să activeze și la secția de folclor a școlii elementare, precum și în Asociația Culturală „Armonia” din Petrovasâla. După absolvirea școlii elementare, s-a înscris la Liceul „Borislav Petrov Braca” din Vârșeț. Toți cei patru ani i-a urmat cu succes, ca elevă eminentă, în limba română. Este deținătoarea Diplomei „Vuk Karadžić”. Apoi s-a înscris la Universitatea de Vest din Timișoara, la Facultatea de Litere, specializarea Limbi Moderne Aplicate, studiind limbile spaniolă și engleză. Fiind foarte activă, pe lângă obligațiile pe care le are la facultate, activează și în cor, iar între timp a învățat să cânte și la mandolină. Pe lângă studiile universitare, Victoria predă limba română studenților străini, iar limba engleză le-o predă studenților români. După cum ne confirmă, Victoriei îi place foarte mult să țină cursuri de limba română și engleză, acest lucru fiind pentru ea o adevărată pasiune. Este bine când poți să faci ceea ce îți place. Îi place să lucreze atât cu copiii, cât și cu adulții. Este interesant că îi ajută să descopere frumusețea unei limbi noi. După cum ne spune, prin această activitate contribuie la apropierea dintre limbi, culturi, obiceiuri și popoare. Am întrebat-o și care îi sunt planurile de viitor. Victoria ne-a comunicat că, după terminarea facultății, dorește să urmeze studiile postuniversitare tot la Timișoara, deoarece s-a îndrăgostit de acest oraș de la prima vedere. Este foarte legată de surorile ei mai mari, Margareta și Nicoleta, și le-a avut întotdeauna drept ghid. De la ele a învățat ce înseamnă ambiția, responsabilitatea și perseverența. Prin rezultatele obținute, prin dedicarea lor și respectul față de limba și cultura română, și-a găsit inspirația de a-și trasa propriul drum și de a duce mai departe adevăratele valori primite în familie. Victoria și surorile ei nu au uitat niciodată cine sunt și de unde vin. Astăzi, fiecare dintre ele contribuie, în felul său, la promovarea limbii, culturii și tradițiilor românești. Păstrarea obiceiurilor, a tradiției și a limbii este o investiție în viitorul comunității românești din Serbia, a încheiat interlocutoarea noastră.
Iar noi putem spune că omul care nu își cunoaște trecutul nu își poate clădi un viitor sigur.

Ileana BELU

Articolul îl puteți citi în numărul din 27 iunie 2026