Spectacolul „Pusta bănățeană în sărbătoare” a unit folclorul,virtuozitatea și tradiția într-o seară de basm

Sub amprenta unei seri senine de început de septembrie, spațiul din fața istoricei Cule din Ecica s-a transformat duminică, 6 septembrie, într-o adevărată scenă de poveste. Evenimentul cultural-artistic de excepție „Pusta bănățeană în sărbătoare”, organizat de Societatea Cultural-Artistică „Ștefan Ștefu” și Comunitatea Locală Ecica și desfășurat în cadrul unui proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, a adunat un public extrem de numeros, iubitor de muzică autentică românească.

Roman Bugar,muzicianul și personalitatea care ține vie flacăra muzicii și a culturii românești în Ecica, Banat, Voivodina, Serbia, dar și peste hotare, a rostit cuvinte de bun venit adresate oficialităților și publicului, a mulțumit DRP-ului pentru finanțarea proiectului, iar la final a transmis mesajul: „Noi nu putem să amenajăm această Culă, care este în spatele meu, dar putem să lăsăm imagini, memorii, ca urmașii noștri să vadă că la Ecica a existat o Culă și cum s-a păstrat ea.

” Sărbătoarea cântecului, portului și suflării românești din pusta bănățeană a fost inaugurată oficial de Daniel Bala, ministru-consilier al Consulatului General al României la Vârșeț, care s-a adresat organizatorilor și publicului prezent. În alocuțiunea sa, a menționat că SCA „Ștefan Ștefu” din Ecica a dinamizat exprimarea culturală românească și a subliniat importanța păstrării identității culturale și a sprijinirii inițiativelor care mențin vie tradiția românească în comunitățile din afara granițelor.

Cadrul deosebit oferit de monumentala Culă din Ecica a creat o atmosferă mirifică, desprinsă parcă din basme. Sub cerul liber, melodiile autentice, ritmurile vioaie ale dansurilor românești și bănățene, precum și portul tradițional viu colorat au fost completate de ecoul aplauzelor entuziaste ale numerosului public spectator, venit să celebreze valorile identității naționale.

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 12 septembrie 2026

Dan MATA