Un eveniment care menține vie exprimarea culturală românească

Timp de două zile, 19-20 septembrie, românii din Glogoni au marcat cea de-a XV-a ediție a manifestării „Zilele Românilor din Glogoni”. Acest eveniment tradițional i-a reunit pe localnici, care s-au implicat în organizare pentru ca totul să decurgă așa cum era planificat.

Evenimentul, desfășurat sub egida Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din România și sprijinit de Secretariatul Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minorități Naționale – Comunitățile Naționale, Consiliul Național al Minorității Naționale Române, municipiul Panciova, Comunitatea Locală din Glogoni și sponsorii locali – Nicolae Idvorean, Dorina Idvorean și Ionel Giacov –, a fost așteptat cu bucurie de comunitatea română din această localitate și de oaspeții săi.

Expoziție la Casa etno a familiei Voștinar

În prima zi, sâmbătă, 19 septembrie, a fost inaugurată o expoziție de porturi populare și obiecte de artizanat în Casa etno a familiei Voștinar. Cu această ocazie, am stat de vorbă cu Olivera Voștinar, care ne-a transmis următoarele:

– În casa familiei Voștinar am amenajat, în urmă cu doi ani, o casă etno. Pe data de 18 septembrie, noi, membrele SCA „Veselia”, ne-am adunat și am aranjat exponatele. Aproximativ 80 la sută din tot ce este expus aparține familiei Voștinar, iar o parte, familiei Minia. La pregătirea expoziției au participat și Anita Idvorean și Daniela Muțuli, care au adus costumele lor populare și lucrările de mână. Așadar, noi, membrele SCA „Veselia”, am organizat o expoziție completă și ne-am străduit să prezentăm tot ceea ce reprezintă satul nostru, Glogoni, de la lucrări de mână și piese de costum popular până la obiecte casnice de zi cu zi.

Articolul integral îl puteți citi în numărul din 26 septembrie 2026

Teodora SMOLEAN