Există aniversări care se consumă prin discursuri, evocări și fotografii de protocol și există aniversări care reușesc să dea trecutului un sens nou. Ceea ce s-a întâmplat la Coștei, la 8 august 2026, cu prilejul jubileului de 80 de ani de la înființarea Cercului Literar „Lumina”, aparține, fără îndoială, celei de-a doua categorii. Simpozionul Internațional dedicat Cercului Literar „Lumina” și prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură „Pe urmele Luminii – prin vara poeziei” au alcătuit împreună un eveniment care a depășit cadrul unei simple aniversări. Pentru câteva ore, Coșteiul a devenit un spațiu al memoriei, dar și al întâlnirii dintre limbi, literaturi, generații și culturi.
Simbolica locului este fundamentală. Nu s-a ales întâmplător Coșteiul. Aici, la 11 august 1946, lua ființă Cercul Literar „Lumina”, moment considerat începutul organizat al mișcării literare românești din acest spațiu. Din această inițiativă avea să se dezvolte o mișcare culturală care, prin revista „Lumina”, apărută în anul următor, prin scriitorii formați în jurul ei și prin generațiile care au continuat-o, a devenit una dintre instituțiile simbolice ale culturii române din Serbia.
De aceea, revenirea după opt decenii la Coștei a avut ceva din semnificația unei întoarceri la izvoare. Numai că nu a fost vorba despre o întoarcere nostalgică. Poate tocmai aceasta reprezintă principala reușită a jubileului: trecutul nu a fost expus într-o vitrină, ci repus în circulație. Memoria anului 1946 a devenit punctul de plecare pentru o manifestare orientată spre prezent și, mai ales, spre viitor.
Un detaliu aparent simplu exprimă poate cel mai bine această legătură dintre epoci. În urmă cu 80 de ani, Vasko Popa și ceilalți întemeietori ai Cercului „Lumina” au fost întâmpinați la Coștei de fanfară. În 2026, aproape o sută de poeți, scriitori și oameni de cultură au fost întâmpinați din nou de acordurile fanfarei locale. Gestul a fost reconstruit deliberat, ca un arc peste timp. Nu a fost o simplă reproducere folclorică a trecutului, ci transmiterea unui mesaj: oamenii se schimbă, generațiile trec, lumea este alta, dar comunitatea își recunoaște valorile și știe de unde vine.
Aceeași simbolică a fost prezentă în dezvelirea plăcii jubiliare dedicate fondatorilor Cercului Literar „Lumina”. Placa donată de Casa de Presă și Editură „Libertatea” fixează în piatră o dată și un gest fondator, însă adevărata sa semnificație depășește inscripția comemorativă. Ea leagă generația anului 1946 de generația anului 2026 și transformă recunoștința într-o obligație morală a continuității.
Foarte inspirată a fost, în acest context, asocierea mai multor forme de expresie artistică. Fotografiile istorice ale lui Ioan Baba au recompus vizual drumul „Luminii”, expoziția artiștilor plastici a adăugat culoare cuvântului, fanfara a restituit atmosfera începuturilor, iar poezia a devenit legătura dintre toate acestea. Înainte chiar ca festivalul să înceapă propriu-zis, anul 1946 și anul 2026 erau deja unite prin fotografie, muzică, memorie și artă.
Dar dimensiunea cu adevărat modernă a evenimentului a fost caracterul său multicultural. Coșteiul, o localitate românească din Banatul sârbesc, a găzduit creatori veniți din Serbia, România, Republica Moldova, Franța, Austria, Elveția, Ungaria și din alte spații ale regiunii. Aproape o sută de poeți, scriitori și oameni de cultură au transformat pentru o zi această localitate într-o mică hartă culturală a Europei.
Este important să observăm că multiculturalitatea nu a fost una declarativă. Ea s-a manifestat efectiv prin prezența mai multor culturi, prin întâlnirea dintre scriitori, prin dialog și, mai ales, prin bilingvismul româno-sârb al manifestării. Într-o epocă în care diferențele lingvistice, etnice și culturale sunt uneori exploatate pentru a ridica noi frontiere între oameni, la Coștei s-a demonstrat contrariul: identitatea proprie poate fi afirmată fără izolarea față de celălalt.
Acesta este probabil unul dintre cele mai puternice mesaje ale jubileului. „Lumina” s-a născut pentru a servi cultura și identitatea românească, iar după opt decenii tocmai această identitate suficient de puternică permite deschiderea spre alte culturi. Identitatea și multiculturalitatea nu s-au exclus, ci s-au completat. Limba română și limba sârbă s-au auzit firesc una lângă alta, iar scriitori aparținând unor spații culturale diferite au comunicat prin limbajul comun al literaturii.
În acest sens, antologia bilingvă „Pe urmele Luminii… prin vara poeziei” poate fi considerată una dintre cele mai concrete expresii ale concepției întregii manifestări. Volumul nu este doar o culegere de texte destinată să rămână ca mărturie a primei ediții a festivalului. Faptul că poeziile au fost prezentate în română și sârbă transformă cartea într-o punte reală între două limbi și două literaturi.
Aici trebuie evidențiat în mod aparte efortul Marianei Stratulat. Din cele două manifestări se desprinde limpede faptul că rolul ei nu s-a limitat la acela de director al instituției organizatoare. Ea a fost inițiator, coordonator, organizator, moderator, autor de comunicare științifică și coordonator editorial. Festivalul însuși a prins viață la inițiativa sa, iar conceperea și realizarea unei manifestări cu aproape o sută de participanți din numeroase țări a presupus un efort organizatoric enorm.
La aceasta se adaugă o muncă mai puțin vizibilă publicului, dar poate și mai impresionantă: realizarea caracterului bilingv al antologiei. Aproape toate poeziile au fost traduse din română în sârbă și din sârbă în română de Mariana Stratulat, cu excepția textelor traduse de autorii bilingvi înșiși. Cine cunoaște munca editorială și dificultatea traducerii poeziei înțelege dimensiunea unui asemenea efort. Nu mai vorbim doar despre organizarea unui festival, ci despre sute de ore de lectură, traducere, confruntare a sensurilor, pregătire editorială și coordonare.
Există aici și o frumoasă corespondență cu însăși istoria „Luminii”. Dacă fondatorii din 1946 au încercat să creeze un spațiu în care literatura română să poată exista și evolua, opt decenii mai târziu acest spațiu este extins prin traducere. Limba nu mai este doar mijlocul păstrării identității, ci devine instrumentul prin care identitatea intră în dialog cu celălalt.
De altfel, chiar comunicarea prezentată de Mariana Stratulat la simpozion, dedicată genezei numelui „Lumina”, oferă cheia simbolică pentru înțelegerea întregului eveniment. În 1946, când se căuta un nume pentru noul cerc literar, au existat mai multe propuneri: „Junimea bănățeană”, „Ecou”, „Răsunetul”, „Făclia” și „Lumina”. A rămas „Lumina”, susținută prin memorabilele cuvinte ale lui Radu Flora: „Lumina și Lumina să rămână…”. Din această alegere s-a născut, în timp, mai mult decât un nume. S-a născut un simbol.
„Lumina suntem noi” capătă, după 80 de ani, o semnificație extraordinar de actuală. Lumina nu este ceva ce o comunitate trebuie să aștepte să primească din exterior. Ea există prin oamenii care scriu, traduc, editează, organizează, cercetează, păstrează memoria și creează legături. Există prin instituțiile care rezistă și prin oamenii care le dau viață.
Din această perspectivă trebuie privit și faptul că Mariana Stratulat a primit, în cadrul manifestărilor, Placheta Jubiliară a revistei „Lumina”, acordată pentru contribuția la promovarea și afirmarea culturii și literaturii române și pentru implicarea în păstrarea patrimoniului identitar al românilor din Serbia. La aceasta s-a adăugat anunțul făcut de Živorad Ajdačić privind acordarea „Insignei de Aur” pentru realizările sale profesionale și culturale. Aceste recunoașteri capătă o semnificație aparte tocmai în contextul jubileului: ele recompensează nu doar o activitate individuală, ci un mod de a înțelege responsabilitatea față de instituție și comunitate.
Poate că aici se află și una dintre lecțiile evenimentului de la Coștei. Instituțiile culturale nu trăiesc singure. Ele nu supraviețuiesc doar pentru că au o istorie impresionantă. Continuitatea nu este automată. Fiecare generație trebuie să reconstruiască, într-o anumită măsură, instituțiile pe care le moștenește și să găsească forme noi prin care acestea să rămână relevante.
De aceea, inaugurarea unui festival internațional chiar la aniversarea celor 80 de ani ai Cercului „Lumina” reprezintă probabil cea mai potrivită formă de omagiu adus fondatorilor. Slavco Almăjan a surprins foarte bine această idee atunci când a caracterizat jubileul drept un moment care „merită o glazură de aur”, apreciind în același timp inaugurarea Festivalului Internațional de Poezie drept o idee curajoasă și expresia unei noi realități literare.
Articolul integral îl puteți citi în numărul din 3 octombrie 2026
Valentin MIC
