Reflecţii

A fost ales noul coordonator al Departamentului pentru Învățământ

A fost ales noul coordonator al Departamentului pentru Învățământ

În urma inaugurării oficiale a biroului teritorial al CNMNR în incinta CPE ”Libertatea” din Panciova, a avut loc ședința CNMNR. La ședință au fost prezenți 12 membri. Cele 4 puncte stabilite pe ordinea de zi au fost votate în unanimitate: confirmarea hotărârilor Consiliului Executiv, adoptarea demisiei și destituirea coordonatorului Departamentului de Învățământ al CNMNR, numirea noului coordonator al Departamentului de Învățământ iar la capitolul diverse – alegerea coordonatorului pentru traducerea textelor pentru școlile medii și propunerea ce urmează să fie înaintată Ministerului Culturii pentru decernarea Premiului special pentru cultură. Funcția de coordonator al Departamentului de Învățământ și coordonator pentru traducerea textelor pentru școlile medii a revenit domnului Marinel Negru iar domnul Niță Frățilă a fost propus pentru obținerea Premiul special pentru cultură.

După cum a menționat Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al CNMNR, la această ședință au fost adoptate hotărârile Executivului referitoare la componența Consiliul de administrație și hotărârile din domeniul învățământului, culturii și informării, care au fost adoptate între două ședințe. „Ca și de fiecare dată, cele mai multe hotărâri au fost legate de domeniul învățământului. Ceea ce este foarte important de menționat, sunt bursele elevilor și studenților, 7000 de dinari pe elev, iar studenţilor 10.000 dinari timp de 10 luni.

Privind numărul de elevi care au fost înscriși, nu este o scădere drastică, trebuie ca părinții și copii să vadă care sunt beneficiile care provin din înscrierea copiilor acolo unde există învățământul în limba română. În viitor vom continua și cu modernizarea cabinetelor unde se învață limba română, precum și perfecționarea cadrelor didactice. Activitatea noastră continuă, de la începutul anului am avut 23 de ședințe ale Consiliului Executiv, anul încă nu s-a terminat, în curând vom vorbi și despre alte lucruri pozitive care au provenit din hotărârile Consiliului Executiv”.

Virginia PUIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 44 din 4 noiembrie