Fără categorie

A fost inaugurată cea de-a cincea Conferinţă Profesională „Business-ul pe tocuri”

A fost inaugurată cea de-a cincea Conferinţă Profesională „Business-ul pe tocuri”

Conferinţa Profesională Internaţională „Business-ul pe tocuri”, s-a desfășurat la Centrul de Congres „Master” din Novi Sad, în organizarea Asociaţiei „Business-ul pe tocuri” – Clubul femeilor antreprenori, cu sprijinul Secretariatului Provincial pentru Economie şi Turism, Ministerului Economiei al Republicii Serbia şi Oraşului Novi Sad. Partenerul conferinţei este Târgul novosădean.
Conferinţa reprezintă oportunitatea pentru întruniri de afaceri, schimb de experienţă şi stabilirea legăturilor de cooperare între femei, pentru potențiali antreprenori femei. Pe ordinea de zi a întrunirii s-au aflat subiecte importante precum sursele de finanţare, promovarea şi poziţionarea pe piaţă şi modurile de depăşire a crizei cauzate de pandemie.
În cadrul conferinţei sunt organizate întruniri de afaceri sub formă de tribune, mese rotunde şi întruniri B2B.
Secretarul provincial pentru Economie şi Turism, dr. Nenad Ivanišević, adresându-se celor prezenţi a evidenţiat că este clară opțiunea Guvernului Provincial şi a Secretariatului pentru acordarea de sprijin antreprenoriatului feminin.
„Chiar în acest moment, s-au încheiat concursurile care însumează aproximativ 320 de milioane de dinari pentru dezvoltarea economiei şi turismului, unde ne-am asigurat că la o treime din capacităţi turistice sau companii sunt patroni, femeile. Astăzi, s-a încheiat şi concursul pentru angajarea în câmpul muncii, unde datele statistice arată că angajatorii nu prea sunt dispuși să angajeze femei”, a declarat Ivanišević, adăugând că idea Secretariatului de Economie şi Turism merge în favoarea acordării de sprijin antreprenoriatului şi, în același timp, a anunțat publicarea concursului pentru antreprenoriatul feminin, precum şi pentru confecționarea obiectelor de artizanat.
„Tendinţa noastră este să propagăm business-ul feminin, un număr cât mai mare de femei să se afle în fruntea capacităților turistice, gospodăriilor agricole şi societăţilor economice. Chiar pe acest motiv sprijinim conferinţa şi antreprenoriatul feminin. Ştim cât este de greu să fi mamă, soţie şi antreprenor. Împreună cu ele dorim să schimbăm cursul lucrurilor”, a adăugat secretarul provincial.
Participantul la conferinţă, vicepreşedintele Guvernului provincial, Branko Ćurčić, s-a referit şi la situaţia prezentă şi planurile pentru perioada următoare şi a scos în evidență modul în care Guvernul Provincial şi Consiliului de coordonare şi monitorizare a activităţilor în domeniul dezvoltării economice pe teritoriul PA Voivodinene se implică și sprijină antreprenoriatul feminin.

Daniela BAKIĆ SCUMPIA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 3 iulie 2021