Periscop local - Alibunar

Adunare jubiliară

Adunare jubiliară

Într-o seară magică la început de vară, la Petrovasâla a avut loc un eveniment de suflet. Foștii elevi ai Şcolii Elementare ,,1 Mai” din localitate, au sărbătorit patruzeci și cinci de ani de la terminarea şcolii elementare și șaizeci de ani de viață.

Punctul de adunare ne-a fost frumoasa sală pentru evenimente festive ,,F&N Ghila”, tot din Petrovasâla, a proprietarei Anita Bojin. După ce ne-am adunat la ora 19:00, ne-am salutat cordial și ne-am recunoscut mai mult după ochi, care nu se schimbă dar și grație zâmbetelor sincere. Cuvântul de salut a fost adresat de avocatul Condan Eugen, de altfel, persoana care se dedică trup și suflet acestor adunări, și care își face prezența cu regularitate la întrunirile noastre, care au devenit anuale. Dânsul a salutat cu alese cuvinte adunarea care a devenit jubiliară, totodată fiind și o adunare record (32 de colegi). Gelu, cum îi spunem cu toții, ș-a asumat obligația de a se ocupa de buna organizație în ceea ce privește oferta restaurantului și nu ne-a dezamăgit. Am fost serviți cu aperitiv frumos decorat, felul principal-grătar, desertul cheesecake și băuturi la libera alegere.

Unul din organizatorii acestei adunări, este şi Ruža Marković –Stanković care, de fiecare dată, își îndeplinește sarcinile preluate. De asigurarea muzicii s-a ocupat colega noastră care locuieşte la Belgrad, Vesna Anović, născută Ivan. Aşadar, de buna noastră dispoziție s-a ocupat orchestra ,,Neolit” din Starčevo. O orchestră de tamburine formată din șase muzicieni care cântă la instrumente, dar foarte frumos cântă și cu vocea.

Ileana BELU

Articolul integral îl puteți citi în numărul 31 din 5 august