Sport

Alibunărenii la turneul final la categoria veterani

Alibunărenii la turneul final la categoria veterani

Jocurile sportive „Cupa Libertății”, la categoria veterani, au continuat după desfășurarea competițiilor pe grupe. Pe data de 8 iulie 2023, cu începerea de la ora 19:00, pe terenul de minifotbal din Sân Mihai, teren neutru, s-a desfășurat meciul din faza de baraj între echipele de fotbal Alibunar și Petrovăsâla.

Meciul dintre aceste echipe a decurs în cea mai bună ordine, cu puține faulturi. La acest meci au fost prezenți și Petar Mohan, vicepreședintele Adunării Comunei Alibunar și Danijela Lončar, fostul prefect al Districtului Banatului de Sud. În prima parte a meciului, echipele au jucat un meci foarte interesant, dar totuși echipa din Alibunar a avut multe șanse să înscrie goluri. După o combinație foarte bună, jucătorul Emanuel Broșceanț, de la echipa „Alibunar” a înscris primul gol.

Prima repriză s-a terminat cu micul avantaj al echipei din Alibunar. Pe tribunele din Sân Mihai au fost un număr respectabil de suporteri. În repriza a doua, echipa din Alibunar a continuat să domine pe terenul de fotbal prin multe combinații și pasuri excelente. Nu s-a așteptat mult al doilea gol care a fost înscris de Emanuel Broșceanț. În acest meci, alibunărenii s-au prezentat la cel mai înalt nivel. Ei au jucat foarte bine și au luptat cu multă pasiune pentru orice acțiune.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 15 iulie