Periscop local - Zrenianin / Jitişte

Amenajarea drumurilor de hotar

Amenajarea drumurilor de hotar

Lumea în general pierde multe din valorile de odinioară: globalizarea, internetul, telefoanele mobile…toate acestea şi-au făcut loc şi în viaţa de la sat, înlocuind, din nefericire, obiceiul de „clacă”, dar nu şi la Torac. În jur de 20 de agricultori din Toracul Mic au fost iniţiatorii acestei acţiuni, desfăşurându-şi munca în hotarul Toracului Mic. Proverbul spune: „Puterea oamenilor este mai mare când sunt uniţi”… iată că torăcenii s-au unit.
La acţiune au participat în jur de 30 de tractoare mari şi puternice. Pe parcursul a câtorva ore, aceste tractoare au cucerit întregul hotar al Toracului Mic, făcând drumul de hotar precum o pistă de avioane. Praful se ridica în urma lor, şi toţi agricultori au fost mândri că participă la aşa fel de ,,clacă”. Când s-a terminat acţiunea benevolă, agricultorii au venit la casa parohială la o masă comună.

F. RAŞA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 27 din 3 iulie 2021