Ansamblul ,,Casa Tineretului” s-a prezentat la ,,Festivalul Inimii” din Timișoara

Duminică, 7 iulie, dansatorii de la Ansamblul ,,Casa Tineretului” din Sân-Mihai au fost invitați la Festivalul Internațional ,,Festivalul Inimii” organizat la Timișoara.

Formația de dansatori a ,,Casei Tineretului” a evoluat cu un dans autentic, prezentând obiceiuri și costume tradiționale. În acompaniamentul orchestrei de muzică populară condusă de tânărul acordeonist Maribel Șoșdean, a evoluat și solistul vocal Marinică Trocea, care a interpretat două melodii populare românești: ,,Cât îi Banatu’ de mare”, și ,,Mândră, tinerețe dulce”.

Atât publicul, cât și organizatorii au fost plăcut surprinși de autenticitatea costumelor, dar și de păstrarea culturii și obiceiurilor din Banatul sârbesc.

Silvia MĂRGAN

Articolul integral îl puteți citi în numărul 28 din 13 iulie