În focar / interviu

Artiştii plastici şi oamenii de condei s-au întâlnit pe Dealul Vârşeţului

Artiştii plastici şi oamenii de condei s-au întâlnit pe Dealul Vârşeţului

Weekendul trecut, la Vârșeț au fost organizate trei manifestări cultural-științifice internaţionale: Memorialul ,,Dimitrie Ardelean”, Colonia Literară și Colonia de Arte Plastice. Aceste evenimente internaţionale au fost organizate de către Societatea de Limba Română din Voivodina (SLR) şi s-au desfășurat sub înaltele auspicii ale Consiliului Executiv al Voivodinei. Organizarea celor trei manifestări cultural-ştiinţifice a fost cofinanţată de către Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informare Publică și Relațiile cu Comunitățile Confensionale. La organizarea evenimentelor a acordat sprijin financiar și Consiliul Național al Minorității Naționale Române.

Joi, în atelierul de arte plastice al Liceul „Borislav Petrov Braca” din Vârșeț s-a desfășurat Memorialul ,,Dimitrie Ardelean”. Pe post de moderator a fost dr. Daniela Barbulov Popov, președinta Departamentului pentru artele plastice și design din cadrul Societăţii de Limba Română. Această manifestare s-a dovedit a fi, încă o dată, o modalitate interesantă de instruire a elevilor în domeniul artelor plastice, trezindu-le creativitatea şi ajutându-i să însuşească terminologia aferentă. Toate lucrările realizate la acest atelier au putut fi văzute la expoziţia care a avut loc în ziua următoare.
Vineri, la ,,Casa Butoarcă”, sediul Consiliului Național Român, a avut loc vernisajul expoziției de lucrări realizate de către liceenii români la Memorialul ,,Dimitrie Ardelean”. Tot atunci, a fost organizată și o expoziție de carte a Societăţii de Limba Română din Voivodina, inclusiv de cărţi şi publicaţii editate în România.

https://youtu.be/t2nTxMUP8C4


De la ora 12, în sala pentru festivităţi a  sediului Consiliului Național Român a avut loc un colocviu științific internațional, în contextul sărbătorii a 60 de ani de activitate neîntreruptă a Societății de Limba Română din Voivodina și al marcării a 100 de ani de la nașterea profesorului dr. Radu Flora. Au participat scriitori din Serbia și din România, dar și soliști vocali și instrumetiști din Coștei și Timișoara.
La începutul colocviului, s-a adresat Lucian Marina, președintele SLR din Voivodina. Lucian Marina a vorbit despre activitatea editorială a SLR și despre opera marelui om de știință Radu Flora.
Monica Maria Condan a prezentat revista „Coloana infinitului”, al cărei redactor-şef şi responsabil este. Monica Maria Condan a subliniat că un număr a fost dedicat în întregime lui dr. Radu Flora.  Ea  a prezentat volumele de poezie ,,Albastru vital” și ,,Trăistuța de povești”, scrise de ea pentru nepoata sa.
Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul României de la Vârșeț, a vorbit cu alese cuvinte despre marele prof. univ. dr. Radu Flora.
Steluța Guțiu, președinta Asociației ,,Prezent” din Timișoara, a mulțumit pentru invitație şi a spus că apreciază în mod deosebit toate activităţile minorităţii române din Voivodina.
Mărioara Colgea din România i-a încântat pe toți cei prezenți prin felul în care a interpretat câteva doine românești.
Aurora Rotariu Planjanin, președinta Cenaclului Literar ,,Radu Flora”, a vorbit despre    coloniile literare din trecut. La aceste evenimente, care au fost organizate la Dunerele de Nisip şi au durat câte două sau trei zile, scritorii, poeții şi prozatori au făcut cunoştinţă.

Vasilie PETRICĂ

Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 28 mai 2022