Voivodina

Asociaţia Femeilor ,,Bunicuţele” a sărbătorit Mărţişorul

Asociaţia Femeilor ,,Bunicuţele” a sărbătorit Mărţişorul

Mărțișorul simbolizează    sosirea    primăverii, dar, în acelaşi timp,    este şi un obicei românesc. În popor se mai spune că mărțișorul este un obiect ce aduce noroc. Cuvântul mărţişor provine din limba latină. În vechiul    calendar roman, pe data de 1 martie era prima zi a noului an, când se sărbătorea Matronalia. Potrivit tradiției, mărțișoarele, care se dăruiesc fetelor, sunt formate    din două fire, unul roșu și unul alb, la care se adaugă un obiect artizanal. Se crede că persoanele care poartă mărțișoare vor avea noroc tot anul.

Asociația Femeilor ,,Bunicuțele” din Uzdin a sărbătorit pentru a 12-a oară Mărțișorul. Luni, 27 februarie, a organizat, la Casa Pensionarilor, manifestarea ,,În preajma primăverii” sau Mărțișorul. La buna desfășurare a evenimentului au contribuit, pe lângă ,,Bunicuțe”,    elevii claselor a III-a și a IV-a de la Şcoala Elementară ,,Sf. Gheorghe” din Uzdin. Ei au recitat poezii specifice acestei perioade.   

Elevii au fost instruiți de către învățătoarele Irina Lința și Tatjana Romanov. Împreună cu doamnele de la asociaţie, copiii au făcut mărțișoare ca pe vremuri, iar la sfârșitul evenimentului    au primit cadou -    un mărțișor din partea asociației.

,,Primul eveniment din acest an este dedicat Mărțișorului. Organizăm această manifestare pentru a 12-ea oară.

Luminița NEDA

Articolul integral îl puteți citi în numărul 62 din 11 martie