Elevii din școlile Republicii Serbia, vineri, 19 mai, au dansat în sincon dansul absolvenților. Elevii școlilor elementare din comuna Covăcița, dar și ai Liceului „Mihajlo Pupin”, cu nerăbdare au așteptat această frumoasă zi. Acest eveniment tradițional al elevilor a avut loc pe platoul din fața comunei Covăcița. Înainte de a începe dansul, Mariana Meliș, asistenta președintelui comunei Covăcița, s-a adresat elevilor. Ea le-a urat absolvenților mult succes în continuare. La dansul absolvenților au participat și elevii din Uzdin.
Vanesa Crețu, elevă în clasa a IV-a a Liceului „Mihajlo Pupin” din Covăcița, ne-a mărturisit că din nou, după patru ani, se află pe platou din fața Primăriei din Covăcița, unde a dansat cu prietenii ei din clasă dansul absolvenților. Este fericită că va termina liceul, dar totodată și tristă din cauză că sunt ultimele zile petrecute împreună cu prietenii ei. Ea a mai menționat că liceul din Covăcița este unul foarte bun, unde cadrele didactice îi pregătesc bine pe elevi pentru facultate.
„M-am simțit foarte bine la acest dans, dar puțin m-am și emoționat. Dansul absolvenților este unul care ne unește pe toți elevii școlilor elementare și medii. Sunt fericită că toți am ajuns împreună în clasa a VIII-a și că fiecare dintre noi continuă pe drumul său și începe o nouă etapă a vieții, dar sunt și tristă că mă despart de prietenii mei, cu care am devenit o familie”, ne-a mărturisit eleva Școlii Elementare „Sf. Gheorghe” din Uzdin, Cristina Neda. Ea a mai adăugat că dorește să înscrie Școala Medie de Medicină.
Luminița NEDA
Articolul integral îl puteți citi în numărul 22 din 3 iunie