Casa de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou se bucură, deja de o perioadă, de colaborarea cu Societatea Cultural-Artistică „Kolovit” din Bosanska Gradiška. Datorită acestei colaborări, activiștii culturali care reprezintă cele două părți sunt deseori oaspeți unii altora la concerte. De această dată, primul ansamblu al Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou a întors vizita ansamblului folcloric al SCA „Kolovit” din Bosanska Gradiška.
Activiștii culturali de la Casa de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou au fost oaspeți la Bosanska Gradiška timp de trei zile. În cea de-a doua zi, pe 29 aprilie, primul ansamblu al Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou a urcat pe scena Centrului Cultural din Bosanska Gradiška, fiind oaspete la concertul anual al SCA „Kolovit”. Primul ansamblu al Casei de Cultură „3 Octombrie” din Satu Nou s-a prezentat cu două coregrafii: dansuri din Leskovac și dansuri din Crna Trava. Concertul a avut loc pe data în care se sărbătorește Ziua Internațională a Dansului.
Sanela CRĂINEAN
Articolul integral îl puteți citi în numărul 70 din 13 mai