Serbia
17
clear sky

Solist instrumentist foarte talentat

„Bobocii” au avut și în trecut, dar și în prezent, clarinetiști foarte buni și demni de urmat. Amintim pe Sevi Bogdan – Togea și Paia Crăinean, adevărați virtuozi la clarinet.

Paia Crăinean a fost membru în orchestra lui Stevan Mălaimare. Au cântat mai mulți ani în cadrul căminului cultural din loc care a susținut concerte și spectacole și în alte localități din municipiul Panciova. De asemenea, au participat și la numeroase competiții, precum „Selo veselo” și alte manifestări cultural-artistice.

De această dată voi face referiri la un spectacol mai scurt, cu care activiștii culturali „boboci” s-au prezentat la Radio Belgrad într-o emisiune distractivă cu muzică populară. Solist vocal a fost renumitul cântăreț Traian Todorovici – Bulici, iar Paia Crăinean a cântat la clarinet. Pe lângă punctele muzicale, oaspete a fost și Sima Mălaimare, care a dat și un interviu pentru Radio Belgrad. Emisiunea a fost transmisă în direct. După interviul lui Sima Mălaimare, a urmat clarinetistul Paia Crăinean, care a avut aplauze frenetice. Acesta a fost perioada de început a artistului „boboc”.

După această emisiune, Paia Crăinean s-a deplasat în mai multe localități. Clarinetistul a cântat și pentru ansamblul profesionist „Kolo” din Belgrad. Dânsul a cântat cu muzicieni instrumentiști, dar și pentru coregrafi de elită. Clarinetistul a aplicat diverse triluri, apogiaturi superioare, inferioare, mordente, glisando, vibrații diferite, tremollo, precum și alte efecte.

Ionel MĂLAIMARE

Articolul integral îl puteți citi în numărul 70 din 13 mai